Davos: Cei bogați și puternici trebuie să-și asume responsabilitatea de a proteja umanitatea

Înaintea reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, care începe pe 20 ianuarie, Secretara Generală a Amnesty International, Agnès Callamard, a declarat:

„Pe măsură ce mulți dintre cei mai bogați și puternici oameni din lume se reunesc la Davos, ei trebuie să recunoască gravitatea provocărilor cu care se confruntă umanitatea și necesitatea urgentă de a schimba direcția. Temele evenimentului din acest an ridică unele întrebări dificile care trebuie abordate.

„Intrăm cu adevărat într-o „Eră Inteligentă”, așa cum sugerează Forumul Economic Mondial? Deși inteligența artificială, robotica și progresele în biotehnologie pretind că vor revoluționa existența noastră, nu există nicio garanție că întreaga umanitate va beneficia de acestea. Experții și comunitățile cele mai afectate de utilizarea și implementarea lor necontrolată au tras deja suficiente semnale de alarmă cu privire la tehnologiile emergente.

„Trebuie să fim extrem de precauți în modul în care navigăm prin aceste ape necunoscute, deoarece nu este nimic inteligent în a lăsa companiile tehnologice să acționeze necontrolat, fără măsuri de protecție solide care să ne ferească de cele mai periculăase manifestări ale puterii corporative și de consecințele negative ale unei creșteri tehnologice fără precedent.

„Nu există nimic inteligent în a permite ca progresele tehnologice să accentueze diviziunile și inegalitățile existente sau să încurajeze practicile autoritare, așa cum deja se întâmplă. Nu există nimic inteligent în a permite mașinilor să ia decizii de a ucide oameni și să contribuie la distrugerea dreptului internațional.”

„În ciuda tuturor promisiunilor epocii digitale, aceasta ne-a adus, de asemenea, o anxietate răspândită, o polarizare accentuată și valuri de dezinformare. Fără protecții ferme ale drepturilor omului integrate în centrul procesului de dezvoltare tehnologică, utopia promisă de unii s-ar putea transforma prea ușor într-o distopie.

Pe măsură ce mulți dintre cei mai bogați și puternici oameni din lume se reunesc la Davos, ei trebuie să recunoască gravitatea provocărilor cu care se confruntă umanitatea și necesitatea urgentă de a schimba direcția.

Agnès Callamard, Secretara Generală Amnesty International

„Discuțiile despre protejarea planetei vor părea lipsite de substanță până când liderii mondiali nu vor înceta să lase companiile producătoare de combustibili fosili să ne sacrifice viitorul, prin goana lor necruțătoare și atotcuprinzătoare după profit. Actorii corporativi care se retrag din angajamentele anterioare de a opri dezvoltarea industriei carburanților fosili vor provoca distrugeri costisitoare și încălcări ale drepturilor omului. Protejarea planetei noastre trebuie să înceapă cu angajamentele de a crește considerabil finanțarea combaterii schimbărilor climatice și de a finanța o eliminare rapidă, completă și echitabilă a carburanților fosili, ajutând în același timp comunitățile afectate să se adapteze la cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice și oferind despăgubiri pentru pierderile și daunele cauzate de schimbările climatice.

„Regândirea creșterii presupune un angajament real pentru reformarea sistemului financiar global. Dacă aceasta trebuie să fie o exercițiu de valoare, participanții trebuie să înceteze să sprijine sistemul în colaps care oferă bogăție inimaginabilă unei minorități infime pe seama suferinței a miliarde de oameni. În loc să perpetueze aceste probleme, cei adunați la Davos trebuie să își folosească influența considerabilă pentru a le rezolva. Ei trebuie să recunoască faptul că costurile umane și economice ale menținerii status quo-ului sunt la fel de incalculabile pe cât sunt de injustificabile.

„Dacă vrem să obținem un viitor mai bun, trebuie să regândim paradigmele creșterii și prosperității și să extindem gândirea dincolo de indicatori restrânși, precum PIB-ul. Pentru a aborda eficient inegalitățile structurale și sistemice, trebuie să găsim modalități noi și inovative de a măsura și livra progrese comune și durabile. Acțiunea curajoasă, hotărâtă și fundamentată pe drepturile omului reprezintă singura cale de a garanta un viitor în care atât demnitatea umană, cât și planeta noastră, să înflorească.”

Agnès Callamard va participa la Reuniunea Anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos pe toată durata acesteia, între 20 și 24 ianuarie. Ea va fi disponibilă pentru interviuri cu mass-media pe o varietate de subiecte legate de drepturile omului, inclusiv:
• Genocidul Israelului împotriva palestinienilor din Gaza;
• Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și conflictele actuale din Sudan și Myanmar;
• Obligațiile noii administrații Trump în domeniul drepturilor omului;
• Combaterea ascensiunii practicilor autoritare, atacurile globale asupra apărătorilor drepturilor omului și restricțiile asupra spațiului civic;
• Criza climatică și necesitatea unui sistem de impozitare echitabil pentru finanțarea combaterii schimbărilor și realizarea drepturilor;
• Regândirea paradigmelor progresului uman, inclusiv prosperitatea, creșterea și redistribuirea;
• Importanța abordării corupției, evaziunii fiscale și evitării agresive a taxelor de către indivizi și corporații în beneficiul drepturilor omului;
• Inteligența artificială, Big Tech, supravegherea digitală și dreptul la viață privată;
• Necesitatea de a regândi dreptul internațional pentru a întări ordinea bazată pe norme și responsabilitatea, inclusiv pentru corporații și alți actori non-statali;
• Necesitatea de a adapta normele drepturilor omului și instituțiile internaționale astfel încât să corespundă epocii moderne și provocărilor viitoare.

Taguri