Arabia Saudită: Amazon rambursează muncitorilor taxele ilegale în urma unui raport al Amnesty International care evidențiază abuzurile

Drept răspuns la anunțul recental Amazon, potrivit căruia compania a plătit 1,9 milioane de dolari pentru a despăgubi peste 700 de lucrători contractați pentru operațiunile sale din Arabia Saudită, în urma unui raport al Amnesty International din octombrie 2023, Steve Cockburn, șeful departamentului de justiție economică și socială al Amnesty International, a declarat:

“Rambursarea de către Amazon a taxelor ilegale de recrutare este un pas vital pentru a oferi o soluție pentru sute de lucrători migranți care au suferit o serie de abuzuri grave în materie de muncă în timp ce erau angajați ai companiei în Arabia Saudită. Știm de la lucrători cât de importante sunt aceste plăți pentru a-și reconstrui viețile. În timp ce aceste plăți vor oferi un ajutor imediat muncitorilor care au fost adesea nevoiți să își asume datorii semnificative pentru a avea ocazia de a lucra pentru Amazon, ele trebuie să fie însoțite de măsuri mult mai stricte pentru a se asigura că astfel de abuzuri șocante – care, în unele cazuri, ar putea fi considerate trafic de persoane – nu se vor mai repeta niciodată.

Rambursarea de către Amazon a taxelor ilegale de recrutare este un pas esențial pentru a oferi despăgubiri pentru sute de lucrători migranți care au suferit o serie de abuzuri grave în materie de muncă în timp ce lucrau pentru companie în Arabia Saudită.

Steve Cockburn, șeful departamentului de justiție economică și socială al Amnesty International

“Cu o mai bună diligență și răspunzând în mod eficient la plângerile lucrătorilor, Amazon ar fi putut împiedica aceste abuzuri de la bun început. Remediere ar trebui să fie extinsă și pentru alte sute de lucrători contractați de Amazon care au părăsit deja compania sau țara, dar care probabil s-au confruntat cu abuzuri similare, inclusiv înșelăciune, furt de salarii și taxe de recrutare mari. Și ei merită dreptate și despăgubiri.

Atunci când companiile nu-și iau în serios responsabilitățile privind drepturile omului, angajații sunt cei care plătesc prețul.

Steve Cockburn

“Din păcate, experiența angajaților de la Amazon este departe de a fi unică, având în vedere riscul ridicat de exploatare în cadrul sistemului de muncă Kafala din Arabia Saudită. Acest caz trebuie să servească drept lecție pentru alte companii care își desfășoară activitatea în această țară să ia toate măsurile pentru a preveni abuzurile și pentru a le remedia atunci când acestea au loc. Atunci când companiile nu-și iau în serios responsabilitățile în materie de drepturile omului, lucrătorii sunt cei care plătesc prețul.”

Context

În octombrie 2023, Amnesty International a publicat raportul Nu vă faceți griji, este o filială a Amazon. Acesta documentează modul în care lucrătorii contractați la depozitele Amazon din Arabia Saudită au fost înșelați de agenții de recrutare și de companiile de furnizare a forței de muncă, mințiți cu privire la veniturile lor, cazați în condiții îngrozitoare și împiedicați să găsească un loc de muncă alternativ sau să părăsească țara. Este foarte probabil ca mulți dintre ei să fi fost victime ale traficului de persoane. Raportul arată modul în care Amazon nu a reușit să prevină aceste încălcări ale drepturilor omului, deși a primit plângeri direct de la angajați cu privire la tratamentul lor pe o perioadă îndelungată de timp.

Taguri