Belgia: Amnesty International s-a alăturat demersului împotriva FedEx pentru tranzit ilegal de armament către Israel

Amnesty International s-a alăturat astăzi unui demers depus împotriva FedEx Belgia, care vizează tranzitul ilegal de armament, inclusiv componente pentru avioanele de luptă F-35, utilizate pe scară largă de Israel în cadrul genocidului pe care îl comite în prezent împotriva palestinienilor din Fâșia Gaza ocupată.

Organizația s-a alăturat unei coaliții de organizații ale societății civile, printre care Vredesactie, Ligue des droits humains și Coordination nationale d’action pour la paix et la démocratie, care au depus o plângere penală la Parchetul din Liège, în regiunea Valonia (Belgia), împotriva FedEx Belgia. Compania este filiala belgiană a gigantului american din domeniul transporturilor.

Conform legislației din Valonia, o regiune federală cu competențe legislative, FedEx Belgia avea obligația de a obține o aprobare de tranzit din partea autorităților locale pentru transportul respectiv, lucru pe care nu l-a făcut. Transferul unor astfel de arme fără această autorizație constituie o infracțiune penală în conformitate cu legislația belgiană.

„Avioanele F-35 sunt cele mai avansate aeronave de luptă din Forțele Aeriene Israeliene și au provocat distrugeri și pierderi de vieți omenești la scară largă, ștergând generații întregi de familii palestiniene și transformând mare parte din Fâșia Gaza în ruine. Conflictul în desfășurare implică un flux constant de armament, iar toate statele, inclusiv Belgia, au obligația de a preveni și pedepsi genocidul și de a nu contribui la ocuparea ilegală a teritoriului palestinian. Aceasta include și oprirea imediată a oricărui transfer sau tranzit de arme, care ar putea fi utilizate pentru comiterea de crime în baza dreptului internațional”, a declarat Carine Thibaut, directoarea Amnesty International (francofonă) Belgia.

În octombrie 2024, o livrare supusă reglementărilor americane privind comerțul internațional cu arme (ITAR) a fost transportată de FedEx de la baza aeriană Hill din Utah către baza militară Nevatim din Israel, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul FedEx.

În iunie 2025, declarațiile făcute de FedEx au indicat că „anumite rute aeriene ale FedEx au fost reconfigurate în scurt timp din motive operaționale”, ca urmare a închiderii spațiului aerian israelian în timpul așa-numitului „Război de 12 zile” dintre Iran și Israel. În consecință, „ este posibil ca anumite bunuri supuse reglementărilor privind comerțul internațional cu arme să fi trecut neintenționat prin Liège”.

Marfa a fost descărcată pe aeroportul din Liège, apoi transportată rutier către aeroportul din Köln, Germania, de unde și-a continuat drumul spre Israel.

Încălcări ale dreptului internațional

De atunci, au apărut noi informații în presă privind tranzitul ilegal al unor transporturi pe aeroportul din Liège, ceea ce indică o nerespectare a legislației locale.

„Suntem îngrijorați că se observă o tendință în care autoritățile belgiene și cele din Valonia nu pun în aplicare mecanisme eficiente pentru a controla tranzitul de arme. Prin acest demers, ne dorim să oprim continuarea transportului ilegal de armament prin Belgia către Israel și să asigurăm tragerea la răspundere a celor responsabili. Nu este acceptabil ca marile corporații internaționale, precum FedEx, să ignore regulile atunci când le convine. Ele nu sunt mai presus de lege”, a declarat Carine Thibaut.

Nu este acceptabil ca marile corporații internaționale, precum FedEx, să ignore regulile atunci când le convine. Ele nu sunt mai presus de lege

Carine Thibaut, directoarea Amnesty International (francofonă) Belgia

Dreptul internațional interzice statelor să livreze arme oricărei părți implicate într-un conflict armat atunci când există un risc clar că acestea vor fi folosite pentru încălcări grave ale dreptului internațional umanitar. Avizul consultativ al Curții Internaționale de Justiție din iulie 2024 a concluzionat că statele au obligația de a nu sprijini menținerea ocupației ilegale a Israelului asupra teritoriului palestinian.

Statele care continuă să transfere arme către Israel acționează contrar obligațiilor lor prevăzute de Convențiile de la Geneva, precum și, pentru cele care au ratificat-o, de Tratatul privind comerțul cu arme.

Cercetările Amnesty International arată, de asemenea, că Lockheed Martin Corporation (Lockheed Martin) continuă să furnizeze și să asigure mentenanța avioanelor F-16, precum și a flotei tot mai mari de avioane de luptă F-35, folosite intens în bombardamentele asupra Fâșiei Gaza ocupate.

Companiile care produc și exportă arme au, de asemenea, responsabilitatea de a respecta drepturile omului și dreptul internațional umanitar, inclusiv prin aplicarea unei proceduri de diligență sporită în materie de drepturile omului pe întregul lanț valoric, pentru a se asigura că armele exportate nu sunt utilizate pentru comiterea unor abuzuri grave care ar putea constitui crime internaționale.

„Acest caz apare într-un moment în care guvernele și companiile din UE sunt supuse unei presiuni tot mai mari să treacă de la simple condamnări la acțiuni concrete, esențiale pentru a pune capăt genocidului comis de Israel împotriva palestinienilor din Fâșia Gaza ocupată, ocupației ilegale a întregului Teritoriu Palestinian Ocupat (TPO) și sistemului său de apartheid împotriva tuturor palestinienilor ale căror drepturi le controlează. Demnitatea umană nu este o marfă. Statele, companiile și mulți alții trebuie să înceteze dependența lor letală de câștiguri economice și profituri cu orice preț”, a declarat Carine Thibaut.

Context

În 2024, autoritățile valone au suspendat licențele pentru exportul de pulbere explozivă către Israel, invocând hotărârea Curții Internaționale de Justiție din 26 ianuarie 2024, care a constatat existența unui risc plauzibil de genocid împotriva palestinienilor din Gaza. Autoritățile au invocat, de asemenea, agravarea situației umanitare din Gaza și, în consecință, au interzis tranzitul de arme către Israel prin aeroporturile din Liège și Charleroi.

Parchetul Federal a deschis și un alt dosar care face obiectul unei anchete judiciare.

Amnesty International a contactat FedEx Belgia pentru a obține un comentariu și a primit următoarea declarație din partea unui purtător de cuvânt al companiei: „FedEx se angajează să respecte legile și reglementările în vigoare. Nu transportăm arme sau muniție la nivel internațional și am instituit proceduri stricte de verificare pentru a preveni astfel de transporturi.”

Amnesty International face apel la toate statele să impună un embargo complet asupra armelor destinate Israelului. Acesta ar trebui să includă toate armele, echipamentele, tehnologiile sau componentele care ar putea permite Israelului să-și continue genocidul împotriva palestinienilor din Gaza, precum și ocupația ilegală și sistemul de apartheid, inclusiv echipamentele de poliție și de supraveghere.

Taguri