Grecia: Recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex, element esențial în lupta împotriva homofobiei și transfobiei

Reacționând la adoptarea proiectului de lege care recunoaște căsătoria între persoane de același sex și, ca urmare, permite cuplurilor de același sex să adopte, coordonatorul de campanii al Amnesty International Grecia, Despina Paraskeva-Veloudogianni, a declarat:

“Această lege reprezintă un element esențial în lupta împotriva homofobiei și transfobiei și o victorie obținută cu greu pentru cei care au condus această luptă. Ea oferă cuplurilor de același sex și copiilor lor vizibilitatea și drepturile care le-au fost mult timp refuzate.

“Grecia a devenit cea de-a 21-a țară europeană care introduce căsătoria între persoane de același sex. Deși legea va aduce schimbări foarte importante, ea nu permite egalitatea deplină pentru părinții non-biologici și nu recunoaște identitățile dincolo de binaritatea de gen. Ea nu facilitează accesul la tehnologia de reproducere asistată pentru cuplurile de același sex, bărbații singuri, persoanele transsexuale și intersexuale. De asemenea, nu reușește să modifice o dispoziție care împiedică schimbarea numelui și a genului unei persoane transsexuale în certificatul de naștere al copiilor săi.

“Autoritățile grecești nu numai că trebuie să ia măsuri pentru a asigura implementarea rapidă și eficientă a noii legislații, dar ar trebui să introducă și alte modificări legislative pentru a garanta egalitatea deplină pentru persoanele și familiile LGBTQI+.”

Context

Legea a fost adoptată cu majoritate de voturi în urma unei dezbateri intense în Parlament și în afara acestuia și pe fondul unor discursuri homofobe și transfobe foarte publice. Au votat 254 de deputați, dintre care 176 au votat în favoarea legii.

În pofida apelurilor repetate ale grupurilor societății civile care militează pentru drepturile persoanelor LGBTQI+, eșecul autorităților de a introduce anumite amendamente privind “prezumția de paternitate”, parteneriatele civile, reproducerea asistată medical și legislația privind recunoașterea legală a genului perpetuează multiple forme de discriminare împotriva persoanelor LGBTQI+.