Reacționând la decizia Cabinetului de Securitate al Israelului de a aproba planurile prim-ministrului Benjamin Netanyahu de a „prelua controlul” asupra orașului Gaza, unde aproape un milion de palestinieni încearcă în prezent să supraviețuiască în condiții inumane, secretara generală a Amnesty International, Agnès Callamard, a declarat:
„Este absolut revoltător și scandaloasă decizia Cabinetului israelian de a aproba planurile armatei de a-și spori prezența terestră în Fâșia Gaza ocupată și de a prelua complet controlul asupra orașului Gaza. Nimic nu poate justifica atrocitățile în masă suplimentare pe care le va implica o operațiune militară extinsă în orașul Gaza”.
Planurile, aprobate sub pretextul obținerii eliberării ostaticilor, au fost contestate atât de familiile acestora, cât și de conducerea armatei israeliene. Dacă vor fi puse în aplicare, ele vor provoca un nivel extrem de suferință pentru palestinienii din Gaza, care se confruntă cu foametea în contextul unui genocid aflat în desfășurare. De asemenea, aceste planuri vor încălca dreptul internațional și vor sfida Avizul Consultativ al Curții Internaționale de Justiție, care a concluzionat că prezența continuă a Israelului în Teritoriile Palestiniene Ocupate este ilegală și trebuie să înceteze.
„
Este absolut revoltător și scandaloasă decizia Cabinetului israelian de a aproba planurile armatei de a-și spori prezența terestră în Fâșia Gaza ocupată și de a prelua complet controlul asupra orașului Gaza.
Agnès Callamard, secretara generală a Amnesty International.
Amnesty International solicită Cabinetului israelian să oprească imediat și să anuleze această atrocitate colosală aflată în pregătire, înainte să fie prea târziu, și să pună capăt genocidului. Reiterăm apelul nostru către Hamas și alte grupuri armate palestiniene de a elibera imediat și necondiționat toți ostaticii civili.
„De când Israel a încălcat acordul de încetare a focului și a reluat atacurile în întreaga Fâșie Gaza ocupată, pe 18 martie 2025, a intensificat și ordinele de relocare în masă, transformând părțile vestice ale orașului Gaza într-un ocean de suferință, unde sute de mii de palestinieni, în mare parte persoane strămutate intern, sunt forțați să ducă o luptă zilnică crudă și inumană pentru supraviețuire. Cei mai mulți stau în tabere improvizate sau închiriază locuințe avariate, trăind sub un amestec mortal de bombe, foame și boli. Extinderea operațiunilor terestre în orașul Gaza va avea consecințe catastrofale și ireversibile pentru palestinieni, care nu au perspective de a primi sprijin medical, întrucât sistemul de sănătate din întreaga Fâșie Gaza a fost devastat de atacurile Israelului și a fost lăsat în ruine.”
„Exact când credeam că am asistat deja la cele mai crude și dureroase capitole ale acestui genocide, prin utilizarea continuă și în creștere a înfometării ca metodă de război de către Israel, planurile de a intensifica operațiunile militare în orașul Gaza arată că, într-adevăr, ceva și mai grav urmează să se întâmple”.
„
Exact când credeam că am asistat deja la cele mai crude și dureroase capitole ale acestui genocide, prin utilizarea continuă și în creștere a înfometării ca metodă de război de către Israel, planurile de a intensifica operațiunile militare în orașul Gaza arată că, într-adevăr, ceva și mai grav urmează să se întâmple
Agnès Callamard.
Comunitatea internațională, în special aliații Israelului, inclusiv Uniunea Europeană și statele sale membre, nu pot sta nepăsători, limitându-se la platitudini goale și condamnări verbale. Acestea ar fi doar o altă perdea de fum care ar permite desfășurarea ororilor genocidului comis de Israel. Statele trebuie să suspende urgent toate transferurile de armament, să adopte sancțiuni țintite și să înceteze orice colaborare cu entitățile israeliene atunci când aceasta contribuie la genocidul împotriva palestinienilor din Gaza.
„Nu ne putem lăsa blocați între șoc și neîncredere: trebuie să acționăm cu hotărâre pentru a cere statelor cu influență asupra Israelului să pună capăt acestei orori, asigurând un încetare imediată și durabilă a focului, un flux neîngrădit de ajutor în și prin Gaza, ridicarea totală a blocadei ilegale și eliberarea rapidă a ostaticilor ținuți în Gaza, precum și a tuturor palestinienilor deținuți ilegal de Israel.
„
Toate statele trebuie să adopte urgent măsuri concrete pentru a se asigura că Israelul încetează genocidul împotriva palestinienilor din Gaza, desființează așezările israeliene din Cisiordania, inclusiv din Ierusalimul de Est, și pune capăt prezenței sale ilegale în întregul teritoriu palestinian ocupat.
Agnès Callamard.
Toate statele trebuie să adopte urgent măsuri concrete pentru a se asigura că Israelul încetează genocidul împotriva palestinienilor din Gaza, desființează așezările israeliene din Cisiordania, inclusiv din Ierusalimul de Est, și pune capăt prezenței sale ilegale în întregul teritoriu palestinian ocupat.
Decenii de impunitate pentru apartheidul Israelului împotriva tuturor palestinienilor au creat un teren fertil pentru dezvoltarea genocidului, iar acest lucru trebuie să înceteze. Amnesty International se alătură milioanelor de oameni care protestează în stradă de 22 de luni, cerând guvernelor lor să acționeze: timpul este acum. Umanitatea noastră este în pericol”.