Moldova: Adunarea Generală Amnesty International Moldova 2025

Amnesty International Moldova (AIM) a organizat, în perioada 17–18 mai, Adunarea Generală anuală — un moment important pentru evaluarea activităților realizate, stabilirea noilor direcții strategice și reafirmarea angajamentului ferm față de apărarea drepturilor omului.

Echipa AIM a prezentat campaniile de mobilizare și acțiunile publice care au promovat solidaritatea și au atras atenția asupra unor cauze urgente. Educația pentru drepturile omului a rămas un pilon esențial, reflectat prin ateliere pentru profesori și profesoare, sesiuni dedicate elevilor și elevelor, tinerilor activiști și tinerelor activiste, precum și prin extinderea Academiei Amnesty. Pe partea de legal și advocacy, s-au evidențiat demersurile către autorități, sesizările privind încălcările drepturilor și colaborarea cu societatea civilă pentru promovarea unor politici publice echitabile, precum și sprijinul acordat formării specialiștilor și specialistelor din domeniul juridic.

Un moment încărcat emoțional a fost dedicat cazului Aleksandrei Skocilenco — artistă și activistă din Rusia, deținută pe nedrept pentru un protest pașnic împotriva războiului din Ucraina. Cu emoție, ne-a povestit momentul în care a aflat că urma să fie eliberată. A fost, spunea ea, o explozie de ușurare și recunoștință. După luni de incertitudine și abuzuri, vestea i-a adus speranța înapoi. Mesajul transmis de Aleksanda a subliniat rolul vital al solidarității internaționale și a reamintit cât de important este sprijinul constant pentru apărătorii și apărătoarele drepturilor omului persecutați și persecutate de regimuri autoritare.

Declarând anul 2025 „Anul Libertății de Exprimare și de Informare”, Amnesty International Moldova își propune să informeze și să inspire acțiuni care să protejeze și să promoveze aceste drepturi fundamentale. Astfel, au fost organizate mai multe sesiuni tematice menite să ofere participanților și participantelor cunoștințe și instrumente utile pentru a face față provocărilor actuale.

Prima sesiune, despre libertatea de exprimare și dreptul la opinie în era digitală, facilitată de Veronica Boboc și Alexandru Ghețan de la Centrul Media pentru Tineri, a pus în lumină oportunitățile și riscurile comunicării online. Participanții și participantele au învățat să recunoască conținutul fals și să reacționeze eficient la atacurile online, pentru a contribui la un mediu digital mai sigur și mai responsabil. Totodată, aceștia și acestea au aflat cum să-și securizeze conturile online, să raporteze abuzurile și să gestioneze situațiile de hărțuire, dar și cum să folosească responsabil rețelele sociale — respectând libertatea de exprimare fără a răspândi ură sau discriminare.

În aceeași zi, jurnalistele Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu de la Ziarul de Gardă au moderat o sesiune despre jurnalismul de investigație, evidențiind rolul esențial al presei în dezvăluirea corupției, abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului. Discuțiile au acoperit metodele de documentare jurnalistică și modul în care presa poate sprijini construirea unei societăți transparente și juste.

Ultima sesiune, moderată de Lilia Zaharia, jurnalistă, și Ion Jitari, actor, a abordat provocarea dezinformării în Republica Moldova. Prin studii de caz și dezbateri interactive, au fost analizate mecanismele de manipulare a informațiilor, metodele de recunoaștere a știrilor false și soluțiile pentru protejarea publicului. Cei și cele prezente au fost încurajați și încurajate să privească critic informațiile primite, să le verifice și să contribuie la reducerea impactului negativ al dezinformării.

Mulțumim tuturor membrilor și membrilor, susținătorilor și susținătoarelor care s-au alăturat, fie online, fie fizic acestui eveniment.

Taguri