Moldova: Amnesty International Moldova a organizat o școală de vară pentru avocați și avocate în formare

În data de 28 iunie 2024, Amnesty International Moldova a organizat Școala de Vară cu tema „Excepția de neconstituționalitate”, sub îndrumarea formatorului Igor Dolea, doctor habilitat, profesor universitar, avocat și fost judecător la Curtea Constituțională a Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului, participanții au explorat conceptul și particularitățile excepției de neconstituționalitate, inclusiv noțiuni generale, temeiuri legale, condiții procedurale și refuzul de a sesiza Curtea Constituțională. Formatorul a oferit exemple din practica internațională și locală, evidențiind diverse situații de gestionare a acestui aspect legal.

În cadrul primului exercițiu practic de identificare a viciilor legislative care condiționează ridicarea excepției de neconstituționalitate, avocații și avocatele (stagiari/e) au fost ghidați/te în analizarea și identificarea problemelor legislative care pot conduce la ridicarea unei excepții de neconstituționalitate. Acest exercițiu a fost esențial pentru dezvoltarea abilităților de evaluare și argumentare a problemelor juridice.

Agenda evenimentului a inclus și un exercițiu de elaborare a cererii privind excepția de neconstituționalitate. Activitatea a oferit celor prezenți/te oportunitatea de a elabora cereri concrete privind excepțiile de neconstituționalitate, sub îndrumarea formatorului experimentat.

În cadrul ultimului exercițiu practic, participanții și participantele au simulat o dezbatere juridică reală și au jucat rolurile autorului sesizării, Curții Constituționale și Parlamentului. Aceste activități au contribuit semnificativ la dezvoltarea competențelor lor de argumentare și la pregătirea pentru confruntările juridice, oferindu-le o înțelegere aprofundată a procedurilor și dinamismului unei dezbateri constituționale reale.

Activitățile au fost organizate în parteneriat cu Centrul de Instruire a Avocaților al Uniunii Avocaților din Republica Moldova și Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat.

Amnesty International Moldova rămâne dedicată sprijinirii și formării avocaților și avocatelor (stagiari/e), contribuind astfel la consolidarea unui sistem juridic echitabil și eficient în Republica Moldova.