Rusia: Oficialii vizează un „drag show” în primul caz de „extremism” legat de LGBTI.

Autoritățile ruse au lansat prima investigație penală care vizează persoanele LGBTI în conformitate cu legile “anti-extremism” după ce au percheziționat un „drag show” în Orenburg. Drept reacție la această veste, Natalia Zviagina, directoarea Amnesty International Rusia, a declarat:

„ S-a întâmplat ceea, de ce persoanele LGBTI și activiștii pentru drepturile omului se temeau încă de la sfârșitul anului trecut . Forțele de ordine din Rusia, încurajate de hotărârea condamnabilă a Curții Supreme care a declarat o “mișcare internațională LGBTI” inexistentă ca fiind “extremistă”, au deschis acum primul caz de “extremism” legat de LGBTI.

“În mod special este condamnabil faptul că membrilor unui grup naționalist rus li s-a permis să asiste poliția în raidul lor asupra spectacolului de travesti de la clubul Pose din Orenburg, în sud-vestul Rusiei, la începutul acestei luni. O astfel de cooperare între forțele de ordine și activiștii naționaliști favorizează un mediu de impunitate pentru atacurile homofobe și transfobe și instigă un climat de teamă în rândul persoanelor LGBTI.

“Este condamnabil faptul că membrilor unui grup naționalist rus li s-a permis să asiste poliția în timpul raidului asupra spectacolului de travestiți de la clubul Pose din Orenburg, în sud-vestul Rusiei, la începutul acestei luni”, a declarat Natalia Zviagina, directoarea Amnesty International Rusia.

“Comunitatea internațională trebuie să ceară autorităților ruse să revizuiască hotărârea homofobă a Curții Supreme și să oprească imediat persecuția persoanelor LGBTI. Este imperativ să ne asigurăm că toate drepturile omului sunt respectate de către toată lumea, fără excepție.”

Context

În timpul raidului din 12 martie la clubul Pose, poliția și membrii unui grup naționalist local, care au raportat clubul, au forțat patronii și oaspeții să se întindă cu fața în jos pe podea. Travestiții au fost ținuți pe jumătate dezbrăcați în timp ce costumele și peruci le-au fost confiscate. Activiștii naționaliști au filmat raidul și au postat videoclipul online în aceeași zi.

Potrivit rapoartelor din 18 martie, clubul este acuzat acum de “organizarea și participarea la un grup extremist”, cu o pedeapsă maximă de 10 ani de închisoare. Nu se cunoaște numărul de persoane investigate.

Raidurile poliției asupra unităților prietenoase LGBTI, inclusiv baruri, cluburi și saune, au crescut în Rusia după hotărârea Curții Supreme din 30 noiembrie 2023.

Taguri