Rusia: Temeri privind dispariția forțată a prizonierului de conștiință Aleksei Navalny

Ca răspuns la informația că Aleksei Navalny, proeminent activist politic al opoziției rusești și prizonier de conștiință, nu mai figurează oficial în penitenciarul în care își ispășea sentința nedreaptă de 19 ani de închisoare și că soarta și locul în care se află acum sunt necunoscute, directorul adjunct al Amnesty International pentru Europa de Est și Asia Centrală, Denis Krivosheev, a declarat:

„De parcă tentativa de otrăvire, încarcerarea și condițiile inumane de detenție nu ar fi fost suficiente, Aleksei Navalny ar putea fi acum supus unei dispariții forțate. În hotărârea sa de a-și asupri criticii, Kremlinul nu se va opri în fața la nimic”.

Avocații lui Aleksei Navalny au auzit despre el ultima oară la 5 decembrie. De atunci, autoritățile ruse au refuzat să ofere orice informație despre soarta și locul unde se află. Există posibilitatea ca acesta să se afle în tranzit către o altă instituție penitenciară, ceea ce Amnesty International a documentat ca fiind una dintre cele mai crude și inumane practici pe care autoritățile ruse le-au pregătit prizonierilor. Autoritățile au obligația de a informa cu promtitudine despre toate transferurile de prizonieri. Cu toate acestea, transferurile de deținuți în Rusia pot dura săptămâni întregi, fără ca rudele acestora să fie informate. Aproape întotdeauna pun în pericol sănătatea și bunăstarea deținuților, aceștia fiind expuși la rele tratamente și hărțuire.

„În perioada în care a fost în custodie, Navalny a fost deja plasat în condiții care echivalează cu tortura și alte forme de rele tratamente. Această situație nu face decât să sporească riscurile cu care se confruntă. El a fost plasat pe nedrept în cel mai strict regim de detenție posibil, a fost ținut în izolare pentru perioade prelungite de timp, iar starea sa de sănătate s-a înrăutățit. Persecuția lui Aleksei Navalny este o acțiune politică, o răzbunare pentru activismul său politic pașnic. El este un prizonier de conștiință și trebuie eliberat imediat și necondiționat. Autoritățile ruse trebuie să dezvăluie urgent soarta și locul unde se află acesta”, a declarat Denis Krivosheev.

Context

În seara zilei de 11 decembrie, oficialii instituției penitenciare IK-6 din Melekhovo, regiunea Vladimir (la aproximativ 250 km est de Moscova), l-au informat pe avocatul lui Aleksei Navalny că acesta nu mai figura pe lista deținuților instituției. Secretarul de presă al lui Navalny, Kira Yarmysh, a declarat că aceștia au refuzat să dezvăluie noua sa locație. Se aștepta ca Aleksei Navalny să se conecteze, prin legătură video, la audierile în instanță cu privire la cererea sa împotriva penitenciarului și la condițiile sale de detenție. Din data de 7 decembrie acest lucru nu s-a mai întâmplat. Se presupune că din cauza unei defecțiuni electrice.

La începutul acestei luni, din cauza presupuselor încălcări ale regulilor din închisoare, Aleksei Navalny urma să fie transferat în „celula de detenție penală unificată” pentru 12 luni, cea mai severă măsură disciplinară pe termen lung posibilă în sistemul penal rusesc. Îngrijorările cu privire la sănătatea sa persistă. Izolarea severă și prelungită în regim de izolare și neasigurarea unei asistențe medicale adecvate echivalează cu tortura sau alte rele tratamente.

Taguri