Țările de Jos: “Victorie istorică”, deoarece legea olandeză adoptă o definiție a violului bazată pe consimțământ.

Senatul olandez a votat introducerea în Legea privind infracțiunile sexuale a unei definiții a violului bazată pe consimțământ. Drept reacție la această veste, Dagmar Oudshoorn, director al Amnesty International Olanda, a declarat:

“Țările de Jos au făcut un ultim pas pentru a schimba legea olandeză învechită și a recunoaște că sexul fără consimțământ este viol. Este un pas important în direcția prevenirii și combaterii violenței sexuale și a îmbunătățirii accesului la justiție pentru persoanele supraviețuitoare.

“Adoptarea acestui proiect de lege este un pas istoric. Este o victorie mult așteptată pentru persoanele supraviețuitoare ale violenței sexuale și o dovadă a multor ani de campanie neobosită a activiștilor/activistelor și a grupurilor de persoane supraviețuitoare.”

Context

Astăzi, Senatul a votat pentru a elimina cerința conform căreia violul trebuie să implice forță fizică, amenințare sau constrângere. Olanda va deveni a șaptesprezecea țară din cele 31 de state europene analizate de Amnesty International care recunoaște că sexul fără consimțământ este viol. Legea va intra în vigoare la 1 iulie 2024.

Definiția a fost adoptată cu 73 de voturi pentru și 2 împotrivă. Împreună cu sute de activiști și activiste și cu un grup de acțiune format din femei care au fost victime ale violenței sexuale, Amnesty International Olanda militează de ani de zile pentru o lege bazată pe consimțământ. Mireille, una dintre femeile din grupul de acțiune, a declarat: “După patru ani de campanie, în sfârșit avem recunoașterea. Ceea ce am trăit noi există acum în mod oficial”.

Taguri