La trei ani de la semnarea unui Memorandumului de înțelegere pentru consolidarea cooperării în domeniul migrației cu Tunisia, sprijinul necondiționat acordat de Uniunea Europeană pentru controlul frontierelor din această țară continuă să alimenteze grave încălcări ale drepturilor omului împotriva migranților, solicitanților de azil și refugiaților, a declarat astăzi Amnesty International.

Comisia Europeană și Tunisia au semnat acordul la 16 iulie 2023, în ciuda existenței unor dovezi publice clare privind deteriorarea drastică a situației drepturilor omului în țară, inclusiv abuzuri rasiste și expulzări colective ilegale din partea autorităților, care au implicat adesea tortură și rele tratamente.

De atunci, în ciuda continuării acestor încălcări și a desființării sistemului de azil din Tunisia în 2024, care a eliminat singura cale de protecție pentru persoanele care au nevoie de aceasta, oficialii UE și ai statelor membre au continuat să sprijine consolidarea acestei cooperări. Aceștia au salutat scăderea semnificativă a numărului de plecări neregulamentare din Tunisia, fără însă să instituie mecanisme riguroase și credibile de verificare, măsuri eficiente și transparente de monitorizare sau condiții clare legate de respectarea drepturilor omului.

„În ciuda dovezilor bine documentate privind încălcările drepturilor omului comise împotriva refugiaților și migranților în Tunisia, UE a închis ochii și a semnat memorandumul de înțelegere fără garanții efective în materie de drepturi ale omului. De atunci, UE a prezentat această cooperare în domeniul migrației ca pe un succes, în ciuda dovezilor tot mai numeroase care arată că autoritățile tunisiene continuă să-i supună pe refugiați și migranți la grave încălcări ale drepturilor omului. Printre acestea se numără interceptări periculoase pe mare care pun viețile în pericol, eșecul de a evalua individual nevoile de protecție ale celor debarcați în Tunisia, precum și expulzări colective ilegale care au implicat tortură și alte forme de maltratare, inclusiv viol”, a declarat Heba Morayef, directoarea regională a Amnesty International pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

„

Având în vedere amploarea și gravitatea încălcărilor continue ale drepturilor omului, precum și lipsa oricăror mecanisme de protecție și imposibilitatea de a solicita azil, este clar că Tunisia nu poate fi considerată o țară sigură.

Heba Morayef, Amnesty International

„Având în vedere amploarea și gravitatea încălcărilor continue ale drepturilor omului, precum și lipsa oricăror mecanisme de protecție și imposibilitatea de a solicita azil, este clar că Tunisia nu poate fi considerată o țară sigură. UE trebuie să acționeze urgent pentru a suspenda cooperarea cu Tunisia privind controlul frontierelor și să instituie garanții stricte, credibile și eficiente pentru protejarea drepturilor omului.”

În septembrie 2025, UE a livrat Tunisiei două noi nave de căutare și salvare, iar în iunie 2026, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat livrarea a încă trei nave, într-o scrisoare adresată statelor membre ale UE și făcută publică printr-o scurgere de informații. În această scrisoare, ea a evidențiat o scădere cu 97% a sosirilor neregulamentare în Italia începând din 2023.

În aprilie 2026, în urma unei solicitări de acces la informații publice depuse de Amnesty International, Comisia Europeană a dezvăluit că Tunisia și alte țări vor beneficia de un pachet de sprijin pentru migrație în valoare de 675 de milioane de euro, pentru perioada 2025–2027.

În noiembrie 2025, Amnesty International a publicat un raport detaliat care documentează amploarea și gravitatea încălcărilor descrise mai sus. Aceste încălcări au continuat, în timp ce autoritățile tunisiene nu au restabilit accesul la procedurile de azil.

Interceptați pe mare și expulzați ilegal

Recent, organizația a discutat cu șapte solicitanți de azil care au fost interceptați pe mare, în largul orașului Sfax din estul Tunisiei, și ulterior expulzați în mod colectiv și ilegal către Libia sau Algeria, între decembrie 2025 și aprilie 2026.

Amin din Sudan și Ibrahim din Camerun, ambii solicitanți de azil, au povestit cum au fost interceptați pe mare de Garda de Coastă tunisiană în februarie și, respectiv, martie 2026, iar apoi expulzați de Garda Națională în Libia, împreună cu zeci de alte persoane, unde au fost reținuți și supuși unor cereri de răscumpărare.

Amin a povestit: „Garda de Coastă [tunisiană] a continuat să se învârtă în jurul bărcii noastre, creând valuri până când a făcut-o să se răstoarne… Eram 38 de persoane, printre care și copii. Toți am căzut în apă, fără veste de salvare. Cred că poate 20 de persoane s-au înecat… [Garda de Coastă] i-a salvat doar pe cei care au rămas în viață… Încă nu pot dormi, pentru că îmi amintesc acel moment.”

Ibrahim a povestit: „[După debarcare, agenții Gărzii Naționale] ne-au lovit cu picioarele și ne-au bătut cu țevi negre, ca să ne pedepsească pentru că am încercat să traversăm marea… Ne-au dus la o secție din apropierea frontierei cu Libia, unde i-au bătut pe toți timp de cel puțin 20 de minute cu bare de fier. Aproape că mi-au rupt mâna… Am ajuns în centrul de detenție Al Assah din [Libia].”

Khedija, solicitantă de azil din Eritreea, mamă singură cu trei copii, a povestit cum a fost interceptată în aprilie 2026, înainte ca Garda Națională să o expulzeze, împreună cu alte persoane, în Libia:

„În port, ne-au confiscat toate bunurile. Un agent m-a pălmuit pentru că am refuzat să-i dau telefonul… Ne-au obligat să ne dezbrăcăm în aer liber și ne-au supus unor percheziții corporale abuzive, inclusiv unor verificări intruzive ale corpului, atât în partea din față, cât și în cea din spate… I-au bătut pe bărbați, i-au lovit cu picioarele și cu pumnii, deși aveau mâinile legate…”

„Ne-au transportat noaptea la o secție a [Gărzii Naționale] aflată în deșert, unde am fost ținuți timp de trei zile… Nu exista lapte sau scutece pentru bebeluși, iar aceștia au rămas murdari… [Garda Națională] îi obliga pe bărbați să facă flotări timp îndelungat în fiecare zi, repetând «nu există persoane de culoare în Tunisia». Îi băteau dacă se opreau… [În Libia], bărbați înarmați m-au biciuit zilnic pentru a cere o răscumpărare, până când o altă femeie m-a ajutat să plătesc.”

Măsurile de monitorizare anunțate sau puse în aplicare de UE nu au reușit până în prezent să aducă îmbunătățiri pentru refugiați și migranți.

Din 2023, Comisia Europeană a anunțat instituirea unor „mecanisme dedicate de monitorizare”, dar nu a furnizat nicio informație despre modul lor de funcționare și nici detalii privind mandatul, resursele alocate sau rezultatele acestora.

De asemenea, Comisia a informat organizația Amnesty International, în răspunsul său din aprilie 2026, că a finalizat o „procedură internă de gestionare a plângerilor privind încălcarea drepturilor omului”. Cu toate acestea, informațiile referitoare la această procedură, la numărul de plângeri primite și la rezultatele acestora nu au fost încă făcute publice. În aprilie 2025, Comisia a emis, de asemenea, orientări interne privind drepturile omului pentru programele externe de migrație finanțate de UE; cu toate acestea, documentul nu este disponibil publicului, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la impactul și punerea sa în aplicare efectivă.

„Poveștile refugiaților, solicitanților de azil și migranților blocați în Tunisia dezvăluie costul uman al parteneriatului UE–Tunisia privind migrația, construit mai degrabă pe limitarea deplasărilor decât pe protecția persoanelor. UE nu poate continua să închidă ochii în timp ce își eludează obligațiile în materie de drepturi ale omului, iar cooperarea sa în domeniul migrației continuă să alimenteze încălcări grave. Cooperarea privind controlul frontierelor trebuie să înceteze”, a declarat Heba Morayef.