UE: Votul pentru adoptarea Pactului privind migrația și azilul: ”o ocazie ratată”

După votul de ieri al Parlamentului European pentru adoptarea unui pachet nou de legi ale Uniunii Europene (UE) privind migrația și azilul, Eve Geddie, șefa Biroului pentru Instituții Europene și director de advocacy al Amnesty International, a declarat:

“După ani de negocieri, instituțiile UE co-semnează acum, în mod rușinos, un acord despre care știu că va duce la o mai mare suferință umană. Pentru persoanele care fug de conflicte, persecuții sau insecuritate economică, aceste reforme vor însemna mai puțină protecție și un risc mai mare de a se confrunta cu încălcări ale drepturilor omului în întreaga Europă – inclusiv respingeri ilegale și violente, detenție arbitrară și acțiuni polițienești discriminatorii.

“Europa a ratat o oportunitate vitală de a construi un sistem de migrație și azil care să pună drepturile omului în centrul atenției și de a susține necondiționat dreptul oamenilor de a solicita azil, indiferent de locul de unde provin sau de modul în care au ajuns. Acest lucru reprezintă un eșec în a da dovadă de leadership la nivel mondial în ceea ce privește protecția refugiaților și construirea unor căi sigure, echitabile și demne pentru ca oamenii să ajungă în Europa – fie că sunt în căutare de siguranță, fie de oportunități.

“Amnesty International va continua să fie solidară cu refugiații și migranții, cu cei afectați de rasism, discriminare, violență și încălcări ale drepturilor omului la frontierele europene și dincolo de acestea, precum și cu nenumăratele persoane, organizații și comunități care se străduiesc să le apere drepturile.”

Taguri