Zoia Jalbă, 68 de ani, Chișinău
Zoia Jalbă s-a născut pe malul Nistrului, în satul Vîșcăuți, raionul Orhei, „cel mai frumos sat de pe mapamond”, așa cum spune ea fără ezitare. Este mamă a doi copii și bunică a cinci nepoți. Deși acum locuiește în Chișinău, rădăcinile ei rămân adânc legate de satul copilăriei.
Satul este înconjurat din trei părți de păduri, iar pe lângă el curge „bătrânul Nistru”, care i-a alintat copilăria cu ape curate și răcoroase. Astăzi, spune ea cu tristețe, lucrurile s-au schimbat. Ecologia lasă mult de dorit, iar râul nu mai este cum era odinioară. În ciuda transformărilor, pentru Zoia, satul natal rămâne „cel mai frumos sat din toată lumea”. Ea revine mereu, vorbește cu oamenii și își reîncarcă sufletul.
Drumul ei profesional a început în educație. A lucrat aproape 30 de ani în sistem, începând de la instituția preșcolară, continuând cu învățământul primar și ajungând director adjunct al unui gimnaziu din Orhei, cu peste 2 mii de elevi. În anii ’90, odată cu mișcarea de eliberare națională, s-a implicat activ în transformarea Școlii ruso-moldovenești nr. 5 într-un gimnaziu cu predare în limba română.
Își amintește o zi de ianuarie când Grigore Vieru a venit la școală. Doi copii l-au întâmpinat cu pâine și sare și au spus: „Bine ați venit în școala românească Mihai Eminescu.”
„Lui îi curgeau lacrimile. Mie mi s-a oprit un nod în gât, nici nu puteam vorbi. Deci a fost un moment care nu se uită.”
Despre participarea ei în politică ne spune că ea a fost aleasă președintă a filialei Orhei a unui partid, apoi consilieră locală și raională. În 2005 a fost inclusă pe lista pentru alegerile parlamentare și își amintește cât de speriată era de ideea de a deveni membră a Parlamentului, deoarece credea că nu avea studiile necesare pentru a ocupa o astfel de funcție. A încercat de mai multe ori să-și retragă numele de pe listă, dar a ajuns deputată în Parlamentul Republicii Moldova.
Experiența sa din Parlament a fost una dură, dar formativă. „M-au mirat foarte multe lucruri care se rezolvau prin înțelegeri: eu ție, tu mie.” Ori de câte ori se opunea, îi spuneau:
„
Închide gura, Zoia, aici nu e la tine la școală.
După mandat, a lucrat zece ani în aparatul Parlamentului ca funcționar public. În 2021 a fost disponibilizată, deși avea dreptul să mai lucreze încă un an – o decizie care, în opinia ei, a fost influențată de experiența sa profesională și de posibile probleme interne.
Nu a putut să stea locului după plecarea din serviciul public, a devenit membră a Clubului Politic 50/50 și a participat la un proiect al Platformei pentru Egalitate de Gen. „Am avut o activitate foarte interesantă, care mi-a plăcut foarte mult.”
Totuși, activitatea ei alături de femei a început cu mult înainte. În cadrul Mișcării de Acțiune Europeană, a fondat în 2008 Forumul Femeilor Europene, exercitând funcția de președintă. Prin rețele create în mai multe raioane, a încurajat femeile nu doar să intre în politică, ci să devină active în comunitățile lor. „Scopul nostru era ca cât mai multe femei să se implice, nu neapărat în activitatea politică”, a explicat ea.
A mentorat activ femeile pentru a-și asuma roluri de conducere. „Dar odată ce deveneau membre ale unei formațiuni politice, le învățam să se afirme — să candideze la funcții de conducere, să devină președinte de fracțiune, vicepreședinte sau consilieră raională.” Când femeile se îndoiau că se pot organiza la nivel local, le oferea încurajări și soluții practice: „Vara, sub un cireș, la doamna nu știu care. Acolo vă adunați la un pahar de vorbă, mâncați cireșe și discutați ce ați putea face voi pentru satul vostru.”
Astăzi este cofondatoare a organizației Onoarea și Drepturile Femeii Contemporane din Bălți și continuă să se implice ori de câte ori este nevoie.
Totuși, simte lipsa unei implicări constante. „Eu simt prin faptul că nu sunt implicată.” Spune că ar reveni la muncă, dar cu un program redus, pentru că se teme că nu va rezista și asta nu ar corespunde așteptărilor angajatorului. „Nu sunt eu unica care are dificultăți la acest capitol”, spune ea. Cunoaște mulți profesori și specialiști de vârsta ei aflați în situația ei: femei care își doresc să rămână active și să contribuie, dar care nu au acces la oportunități potrivite acestei etape a vieții.
Când are mai mult timp liber, „pun mâna pe croșetă”. Este o pasiune veche care o liniștește, dar subliniază că încă se simte suficient de puternică pentru a face și alte lucruri. „A ședea în fotoliu și a croșeta e pentru alte timpuri.”
Ea crede cu tărie că îmbătrânirea nu diminuează drepturile unei persoane, dimpotrivă, acestea evoluează odată cu ea. „Drepturile mele înaintează în vârstă odată cu mine. Noi mergem paralel” Pentru ea, a înainta în vârstă nu ar trebui să însemne acceptarea unor protecții mai reduse. Totuși, experiența sa a determinat-o să privească mai critic sistemul în care trăiește:
„
Iar din moment ce mi-au fost lezate aceste drepturi, date prin Constituție, dar și de la Dumnezeu, asta demonstrează (…) grija statului față de persoană.
Când este întrebată cum ar trebui să arate în practică îmbătrânirea cu drepturi, vorbește despre responsabilitate și răspundere. În viziunea ei, drepturile trebuie respectate așa cum sunt scrise, iar „statul trebuie să se conformeze literei legii.” De asemenea, susține necesitatea unor măsuri de protecție mai solide și orientate spre viitor. „Statul trebuie să elaboreze politici pe termen lung și scurt pentru a proteja persoanele în etate, de la extinderea rețelei de centre de recuperare și reabilitare, până la respectarea politicilor de indexare a pensiilor.”
Este convinsă că generația ei are ceva valoros de oferit. „Experiența noastră”, spune ea. „Dacă am avea posibilitatea să participăm la diferite întruniri și în cadrul ministerelor și al asociațiilor — noi avem ce spune! (…) Dar iarăși, îmi pare rău să stau acasă cu experiența pe care o am și să nu o împărtășesc cumva.
Zoia crede că fiecare etapă a vieții are valoarea ei și că oamenii trebuie să se bucure de ceea ce trăiesc. Pentru cei tineri, mesajul ei este: „Să se bucure de oportunitățile pe care le au la vârsta pe care o au, pentru că sunt net superioare celor care le-am avut noi, și să se implice cu orice ocazii, pentru că viața este frumoasă la orice vârstă, dar mai ales la vârsta voastră, este cea mai frumoasă perioadă care trebuie să o trăiți din plin.”
Povestea Zoiei Jalbă, la 68 de ani, este despre demnitate, curaj și dorința de a rămâne utilă comunității și de a se simți apreciată, indiferent de vârstă. Aceasta face parte din campania „CU VOCE TARE! Cere o lume în care drepturile omului durează o viață întreagă”, lansată de Amnesty International Moldova, și își propune să inspire cetățenii să se implice și să manifeste curaj în apărarea drepturilor, la orice etapă a vieții.
Prin această campanie, Amnesty International Moldova își propune să amplifice vocile persoanelor în etate. Ne dorim să combatem stereotipurile negative despre îmbătrânire și să promovăm înțelegerea a ceea ce înseamnă să îmbătrânești cu demnitate și cu respectarea drepturilor. Drepturile omului nu dispar odată cu vârsta, iar noi toți rămânem titulari ai acestora pe tot parcursul vieții.
Facem apel la o Moldovă în care îmbătrânirea este primită cu respect, nu cu stigmatizare, unde drepturile persoanelor în etate sunt garantate prin legi și politici eficiente, iar solidaritatea între generații le oferă incluziune, vizibilitate, voce și putere.