Simion Zamșa, 65 de ani, Chișinău

L-am găsit în atelierul său de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, la Facultatea de Arte Vizuale și Design, printre schițe și lucrări ale studenților. Spațiul e plin de viață, la fel ca el. Simion Zamșa vorbește despre muncă și viață cu o energie care contrazice orice stereotip despre vârstă.

„

În primul rând, nici nu mă simt în etate. Eu sunt tânăr pensionar. Nu mă simt la pensie. Până la urmă, la gândire sunt mai proaspăt …

spune el zâmbind.

Pentru Simion, vârsta este mai degrabă un reper administrativ decât un factor care îi definește activitatea.

Deși este pensionar, nu se identifică cu ideea de retragere din activitate. Spune că diferența nu ține de ani, ci de atitudine: „Lucrul e viață.” În acest sens, munca rămâne o constantă în rutina sa zilnică, iar lipsa ei este asociată cu stagnarea. „Da, dar eu lucrez. Dacă mă duc de aici, aici este mort”, explică el. În comparație cu alte persoane în etate care aleg să se retragă, Simion își menține activitatea și nu își imaginează viața fără lucru. „Sunt terminați. Viața e terminată”, spune despre cei care renunță la ritm.

Aceeași atitudine se reflectă și în relația sa cu generațiile mai tinere. Deși este mai în vârstă decât majoritatea colegilor, nu simte o distanță reală, ci mai degrabă o diferență de rol și experiență. În același timp, consideră că adaptabilitatea la noile realități și generații este esențială pentru a rămâne conectat: „Dacă nu te schimbi tu, atunci nu găsești contactul.” Tocmai această deschidere continuă îi permite să își mențină ritmul și să rămână activ.

Predă de 35 de ani. A absolvit facultatea la Sankt Petersburg în 1984, iar mai târziu a pus bazele departamentului de grafică din Moldova. Nu vorbește despre asta ca despre o realizare personală, ci ca despre un proces firesc: „…puțin, puțin, dar se adună”.

Drumul lui spre artă nu a fost unul planificat. Crescut la țară, a ajuns la liceul de arte fără să știe exact ce înseamnă acest domeniu. „Eu nu știam ce-i asta cuvântul artă plastică. Credeam că e muzică. Și când am ajuns la examen, am crezut că trebuie să cânt.” A venit la examen după ce a lăsat vacile în grija unui văr și a urcat în grabă în autobuz.

Anii ’90 au fost cei mai dificili. „Opt luni de zile nu am primit un leu.” În acea perioadă, s-a bazat pe resurse limitate: munca la țară, sprijinul familiei și venituri ocazionale din artă. Chiar și în aceste condiții, nu a renunțat să predea, considerând că activitatea sa are o misiune mai largă: „Pentru ideea națională. Pentru renașterea națională. Nu este umor; este adevărul.”

Respinge ideea că oamenii devin mai puțin activi odată cu vârsta. În opinia lui, activitatea nu ar trebui limitată de aceasta, iar experiența rămâne un atu important. El vorbește despre o colegă de la catedră aflată la o vârstă înaintată, care afirmă că nu își va părăsi postul până la final. Pentru el, astfel de exemple reflectă o atitudine de continuitate și dedicare.

În același timp, Simion subliniază că realitatea este complexă, iar atitudinile ageiste sunt prezente în mediul lor de lucru. „Toți sunt obișnuiți că noi am lucrat 35 de ani pentru societate, dar, în general, noi suntem material folosit”, spune el. El atrage atenția și asupra diferențelor tot mai vizibile dintre generații și asupra condițiilor de muncă, menționând că personalul mai tânăr nu este întotdeauna dispus să lucreze în aceleași condiții în care au lucrat el și colegii săi, invocând adesea salariile mici. În același timp, observă o anumită rezistență la schimbare, inclusiv în ceea ce privește digitalizarea.

Privite în ansamblu, aceste experiențe arată că, pentru Simion, dorința de a rămâne activ este importantă, dar la fel de esențială este capacitatea de a se adapta la noile realități profesionale.În acest context, el susține menținerea vârstnicilor în muncă, dar consideră că statul are obligația să le ofere sprijinul necesar. Menținerea acestui echilibru este esențială. Totuși, admite că situația nu este aceeași pentru toți. Vorbește deschis despre diferențele dintre persoanele în etate din Moldova și despre faptul că acestea țin atât de contextul general, cât și de alegerile făcute de-a lungul timpului. „Mulți s-au gândit doar la ziua de azi și nu au contribuit”, spune, referindu-se la pensii. În opinia lui, dificultățile sunt rezultatul unei combinații între sistem și alegerile făcute pe parcursul vieții.

Pentru Simion, arta rămâne principalul punct de referință. Pentru el, aceasta este atât un instrument de exprimare, cât și de reflecție asupra realităților sociale. El explică faptul că arta poate vorbi, desigur, despre drepturile omului. La cursurile sale, studenții aleg liber temele, iar el îi ghidează să le transforme în mesaje vizuale clare și puternice. În lucrările lor apar subiecte precum bullying-ul, discriminarea sau dezinformarea — teme actuale, discutate și analizate în detaliu, de la idee la metaforă.Crede că rolul artei este esențial: „Dispare cultura, dispare societatea.” Dincolo de tehnică, Simion îi învață să gândească critic și să își asume ceea ce transmit. Pentru el, arta nu este doar expresie, ci și responsabilitate.

În afara atelierului și a sălilor de curs, fericirea și pacea interioară vin din viața personală, unde familia joacă un rol important. Nepoata îi oferă o perspectivă diferită și o motivație suplimentară. El apreciază foarte mult timpul petrecut cu ea, discuțiile și posibilitatea de a-și vedea nepoata crescând și descoperind lumea.

Povestea lui Simion Zamșa face parte din campania „CU VOCE TARE! Cere o lume în care drepturile omului durează o viață întreagă”, lansată de Amnesty International Moldova în 2025. Ea arată că îmbătrânirea nu înseamnă retragere, ci poate fi o perioadă de continuitate, implicare și sens activ. În același timp, realitatea nu este aceeași pentru toți. În timp ce Simion rămâne activ, creativ și stabil, multe persoane în etate din Moldova se confruntă cu pensii insuficiente, lipsă de sprijin social și izolare, fiind adesea ignorate și nerecunoscute.

Prin această campanie, Amnesty International Moldova își propune să amplifice vocile persoanelor în etate și să aducă în atenție atât provocările cu care se confruntă, cât și reziliența de care dau dovadă. Astfel, contestăm stereotipurile negative despre îmbătrânire și promovăm o înțelegere mai profundă a ceea ce înseamnă să îmbătrânești cu demnitate și cu respectarea drepturilor. Pentru că drepturile omului nu dispar odată cu vârsta.

Facem apel la o Moldovă în care îmbătrânirea este privită cu respect, nu cu stigmatizare, unde drepturile persoanelor în etate sunt garantate prin legi și politici eficiente, iar solidaritatea între generații le oferă incluziune, vizibilitate, voce și putere.