Eugen Gînju, 93 de ani, Chișinău

„Richard! Am cântat la Operă. Și într-o operă, am fost Richard… Dar știi, la vârsta mea, uit lucruri.” Așa începe Eugen, fost actor și cântăreț de operă, care a împlinit de curând 93 de ani, să ne spună povestea unei vieți trăite pe scenă, printre oameni, o viață marcată de pasiune și luptă. Vocea îi tremură uneori, dar privirea rămâne vie, păstrând scânteia celui care a iubit reflectoarele și aplauzele publicului.

Născut în 1932, Eugen mărturisește că nu s-a gândit niciodată că va ajunge la o vârstă atât de înaintată. A fost căsătorit și a avut un fiu, pierdut acum 26 de ani, o rană care nu s-a închis niciodată. De atunci, spune el, trăiește și pentru fiul său, ducând mai departe ceea ce acesta nu a mai apucat să trăiască.

Scena a fost pasiunea și refugiul său, locul în care își punea sufletul în fiecare rol și în fiecare notă. Amintindu-și anii petrecuți la Operă, spune: „Tare mi-e dor. Tare-mi plăcea.”

Eugen vorbește deschis despre faptul că este gay, o identitate pe care a descoperit-o târziu în viață, în urma unui parcurs personal marcat de pierderi și traume. El nu se definește prin etichete și percepe sexualitatea ca parte firească a destinului său.

Viața i-a pus mari greutăți în cale. La vârsta de 60 de ani, destinul său s-a schimbat brusc. A fost lovit de o motocicletă pe trecerea de pietoni din centrul capitalei. Cu o liniște amară, își amintește: „M-au scos la pensie cu dizabilitate, nu s-a luat în seamă nimic – nici lucrul, nici învățătura, nici armata, nimic nu s-a luat la pensie, nimic.”

Din acel moment, viața lui Eugen a devenit o luptă zilnică pentru supraviețuire și un trai decent. Locuiește singur, într-o cameră mică, avariată de o explozie de gaz în 2021, iar vechiul său televizor îi ține companie și este fereastra lui către lume, fiind una dintre puținele legături pe care le mai are cu viața din afara camerei. „Eu poate și aș vrea ceva, dar nici nu pot să vă spun. Sunt atât de adânc în această sărăcie, încât nici nu știu de unde să încep să vă spun de ce aș avea nevoie pentru a supraviețui măcar.”

„Am cazuri când merg la un magazin, cineva din spatele meu îi spune casierului «plătesc pentru acest bătrân». Și știi că am început să accept asta pentru că viața mea este atât de dificilă financiar. Dar sunt conștient că nu pot face nimic. Trebuie doar să accept ceea ce am acum.”

Problemele de sănătate îi agravează situația. Eugen spune că ar trebui să ia medicamente zilnic, pentru tot restul vieții, dar a refuzat tratamentul pentru că nu și-l poate permite. Își amintește că a luat doar primul pachet gratuit, restul fiind mult prea scumpe pentru posibilitățile lui. Chiar și atunci când merge la medic și primește rețete, evită să procure medicamentele din cauza prețului ridicat.

Vorbește despre viață fără ură, dar cu o luciditate dureroasă: „Părinții mei, în 20 de ani, au adus pe lume 11 copii. Am fost foarte săraci. Eu eram cel mai neiubit copil. Mama pe mine m-a abandonat și m-a blestemat, dar m-a blestemat strașnic. Și uitați-vă ce face… da, eu cred că asta este voia Domnului. Eu așa iubesc oamenii, mie îmi plac oamenii! Eu țin la bunătate, eu cred, dar credința (în oameni) pe mine m-a băgat la pământ.”

Izolarea și sărăcia în care trăiește sunt profunde, însă vorbește despre bătrânețe cu seninătate:

„

Mă ridic și mă mișc pentru că nu vreau să mă opresc. Uneori am un start bun (…) îmi folosesc aripile. Mâinile mele sunt aripile mele și mă ajută, uneori, să zbor dacă nu pot merge.

Valorile morale, optimismul și non-violența îl țin pe Eugen în viață. Aceste principii îi oferă sprijin spiritual și moral și îl ajută să meargă mai departe.

Privind în jur, în mica lui cameră, zâmbește liniștit: „Motivul pentru care sunt în viață este, de fapt, să-mi spun mie că merit viața mea și cei care au fost împotriva mea în această viață nu au avut dreptate.”

Povestea lui Eugen este parte a campaniei „CU VOCE TARE! Cere o lume în care drepturile omului durează o viață întreagă”, lansată de Amnesty International Moldova anul trecut, de Ziua Internațională a Persoanelor în Etate. El nu este o excepție, ci reprezintă unul dintre multele cazuri de neglijență tăcută și singurătate cu care se confruntă persoanele în etate din Moldova. În timp ce Eugen beneficiază de sprijinul GENDERDOC M – prima organizație non-guvernamentală care apără și promovează drepturile LGBTQI+ în țară –, multe persoane în etate nu au niciun fel de suport. Experiența sa reprezintă un puternic memento că toți oamenii, indiferent de vârstă, au dreptul la o viață demnă, la un nivel de trai de bază și la respect deplin pentru demnitatea lor, iar guvernul ar trebui să facă tot ce îi stă în putință pentru a garanta aceste drepturi.

Prin această campanie, Amnesty International Moldova își propune să amplifice vocile persoanelor în etate, împărtășindu-le poveștile și evidențiind atât provocările cu care se confruntă, cât și reziliența pe care o arată. Ne dorim să combatem stereotipurile negative despre îmbătrânire și să promovăm înțelegerea a ceea ce înseamnă să îmbătrânești cu demnitate și cu respectarea drepturilor. Drepturile omului nu dispar odată cu vârsta, iar noi toți rămânem titulari ai acestora pe tot parcursul vieții.