Peste 30 de studenți, elevi și membri ai comunității au participat la o ediție specială AmnesTea: Let’s Talk About Yes, organizată de Amnesty International Moldova. Evenimentul a fost dedicat discuțiilor despre consimțământ, limite personale și responsabilitatea în relațiile dintre oameni.
Activitatea a oferit participanților și participantelor un spațiu de dialog despre un subiect important pentru relațiile bazate pe respect: consimțământul. În cadrul întâlnirii au fost abordate teme precum limitele personale, autonomia asupra propriului corp și rolul comunicării clare în relațiile interpersonale.
Discuția a fost facilitată de psihologul Max Croitoru, care a explicat ce înseamnă consimțământul în practică și cum poate fi recunoscut și respectat în interacțiunile cotidiene. În cadrul dialogului s-a subliniat că tăcerea sau lipsa unui refuz explicit nu reprezintă consimțământ și că respectul reciproc presupune comunicare clară și responsabilitate din partea tuturor celor implicați.
Tinerii și tinerele au adresat întrebări și au discutat despre modul în care subiecte precum consimțământul, respectul și autonomia sunt abordate în societate. Discuțiile au evidențiat interesul tinerilor de a înțelege mai bine aceste concepte și de a le aplica în relațiile de zi cu zi.
În cadrul evenimentului a avut loc și un exercițiu practic pentru a analiza diferite situații din viața de zi cu zi. Fiecare situație a fost discutată și argumentată, iar participanții au reflectat asupra modului în care comunicarea clară și respectarea limitelor personale pot preveni neînțelegerile și comportamentele abuzive.
Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru informal, care a încurajat dialogul și schimbul de opinii. Organizatorii au subliniat importanța unor astfel de discuții pentru dezvoltarea unei culturi bazate pe responsabilitate în relațiile dintre oameni și.
AmnesTea este un format de eveniment organizat de Amnesty International Moldova, care combină discuțiile despre drepturile omului cu un cadru informal de întâlnire și dialog.
Prin aceste întâlniri, organizatorii urmăresc să creeze spații de conversație despre subiecte relevante pentru societate, să încurajeze gândirea critică și implicarea civică și să promoveze valori precum demnitatea, egalitatea și responsabilitatea în relațiile dintre oameni.

