Rusia: Autoritățile continuă represiunea împotriva vocilor critice, condamnând la închisoare politicianul din opoziție Maksim Kruglov

Reacționând la informația potrivit căreia Maksim Kruglov, vicepreședintele partidului rus de opoziție Yabloko și fost deputat în Duma orașului Moscova, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru postări pe rețelele sociale despre victimele civile din Bucea, Mariupol și din alte regiuni ale Ucrainei, Marie Struthers, directoarea Amnesty International pentru Europa de Est și Asia Centrală, a declarat:

„Maksim Kruglov nu a fost închis pentru că ar fi comis vreo infracțiune recunoscută de lege, ci doar pentru că și-a exprimat opiniile și a cerut investigarea presupuselor crime de război. El este cel mai recent dintre sutele de persoane care sunt vizate în Rusia pentru că și-au exprimat opinii împotriva războiului.”

„ Condamnarea sa la o pedeapsă severă cu închisoarea este o sancțiune pentru că a cerut dreptate pentru victimele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și face parte, de asemenea, dintr-o campanie mai amplă de atac împotriva partidului Yabloko în perspectiva alegerilor pentru Duma din septembrie. Maksim Kruglov este unul dintre numeroșii membri ai partidului Yabloko vizați de campania autorităților menite să reducă la tăcere singurul partid politic înregistrat din Rusia care solicită în mod deschis încetarea imediată a ostilităților.”

„Autoritățile ruse trebuie să îl elibereze imediat și necondiționat pe Maksim Kruglov, precum și pe toate persoanele private de libertate doar pentru că s-au opus în mod pașnic războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, autoritățile trebuie să anuleze condamnările acestora și să abroge întreaga legislație cunoscută sub denumirea de «legi privind cenzura de război».”

Context

La 24 iunie, Tribunalul raional Zamoskvorețki din Moscova l-a condamnat pe Maksim Kruglov la șapte ani de închisoare într-o colonie penală. Acesta a fost arestat la Sankt Petersburg în octombrie 2025 și acuzat că a răspândit „informații false, cu bună știință”, despre armata rusă, prin postări publicate pe Telegram și VK despre uciderea civililor în Ucraina, inclusiv la Mariupol și Bucea.

La scurt timp după arestarea sa, Maksim Kruglov a fost inclus în registrul rus al „teroriștilor și extremiștilor”. În decembrie 2025, Lev Șlosberg, un alt copreședinte al partidului Yabloko, a fost acuzat de aceleași infracțiuni. Cel puțin nouă activiști ai partidului au fost puși sub urmărire penală, zeci au fost reținuți administrativ, iar 12 funcționari au fost declarați „agenți străini”, ceea ce i-a împiedicat să participe la viitoarele alegeri pentru Duma.

Taguri