Vera Martea, 76 de ani, satul Cornești, Ungheni
Am discutat cu Vera într-o după-amiază de miercuri, în iulie 2025, în casa în care s-a născut și unde s-a întors după ce a fost nevoită să fugă din calea războiului din Ucraina. La vârsta de 76 de ani, vorbește despre sine simplu și limpede: „Eu iubesc viața, lumea și pământul ăsta.” Casa mamei, locul care îi oferă un sentiment de siguranță, covorul țesut de bunica ei acum 70 de ani și pomii din grădină adună în ele o poveste de viață dusă mai departe, din generație în generație.
Ultimii 50 de ani, Vera a locuit în Ucraina, la Mikolaiv. A revenit în Moldova pe 7 mai 2022, din cauza războiului. Nu a fost o decizie ușoară. „Eu nu voiam, un an de zile nu mi s-au uscat ochii.” A lăsat în urmă orașul, casa și întreaga ei viață din Mikolaiv.
Acum, fiii săi sunt plecați prin lume. Unul este inginer electrician și lucrează pe mare. Celălalt trăiește în Germania, unde s-a refugiat împreună cu familia, după ce a fugit din Ucraina. Au vrut ca Vera să meargă cu ei, dar ea a ales să rămână în Moldova. „Aici cunosc limba și e căsuța de la mama. Mi s-a spus că acolo o să fie mai bine.” Dar pentru ea, plecarea ar fi însemnat mai mult decât o schimbare de loc. Ar fi însemnat să lase în urmă casa, lucrurile moștenite și viața pe care o cunoaște și care îi dă sens. A rămas acolo unde se simte acasă.
Vera se confruntă zilnic cu numeroase provocări, încercând să se descurce în viață, atât ca persoană în etate, cât și ca refugiată. Are probleme cronice de sănătate și acces limitat la medicamente și se bazează adesea pe suportul fiilor săi aflați în străinătate. Când am întrebat-o cum se simte la vârsta ei, a răspuns în glumă:
„
Eu nu sunt Ala Pugaciova, îmbătrânesc filosofic. Nimeni, cu toți banii și aurul, de asta nu scapă.
Spune că își poartă singură grijile zilnice, în ciuda durerilor.
Vera și-a dedicat mai bine de patruzeci de ani muncii de bibliotecară. Astăzi trăiește cu o pensie mică și, ca refugiată, primește aproximativ 70 € pe lună. „Acești bani sunt suficienți doar pentru utilități: apă și gunoi”, spune ea, dar nu ajung pentru hrană. În trecut primea ajutor de la Crucea Roșie, însă acest sprijin nu mai există. Acum, fiecare cumpărătură necesită gândire și calcul atent. Cu resurse limitate și cu ajutor ocazional din partea fiilor și familiei, Vera reușește să-și acopere cele mai elementare nevoi, păstrându-și independența și demnitatea chiar și în fața dificultăților zilnice.
Continuă să lucreze în grădina ei, ndiferent de durere sau oboseală. Pentru ea, grădina nu este doar o sursă de hrană, ci și un sprijin care îi oferă forță și energie. Munca în grădină o ajută să rămână activă și să simtă că încă poate contribui la propria viață.
Spune că niciun asistent social nu vine în sat și că nu este niciun medic care să o viziteze. „Nu, nici nu întreabă.” Vera se deplasează cu taxiul ori de câte ori are nevoie, chiar și atunci când merge la cimitir. Chiar și accesul la apă potabilă pare o provocare pentru ea, deoarece trebuie să cumpere apă îmbuteliată: „Eu nu beau apă de la fântână, pentru că am ficatul și rinichii bolnavi.” Apa de la fântână este singura disponibilă pentru majoritatea oamenilor, dar din cauza problemelor ei de sănătate, aceasta poate fi periculoasă. Nevoiele simplă devine parte din lupta ei zilnică de a rămâne sănătoasă.
În sistemul medical, Vera s-a lovit constant de umilințe și atitudini discriminatorii. Un medic a alungat-o, spunând:
„
Eu sunt doctor, nu pentru de astea ca tine.
În alt caz, a fost tratată doar după ce a dat mită.
Documentele și birocrația sunt o altă povară cu care se confruntă. Vera are doar acte ucrainene și o adeverință de naștere moldovenească. A încercat să-și reînnoiască documentele moldovenești, dar nu știe ce pași trebuie să urmeze. Ea aspune că birocrația extrem de complicată îi îngreunează orice încercare de a obține ajutor sau servicii în Moldova. „Birocrația e prea mare”, spune ea. Aceste bariere administrative îi pun la încercare nu doar capacitatea de a se descurca singură, ci și sentimentul de demnitate.
Uneori gesturile mărunte se pot transformă în experiențe care o fac să se simtă ignorată, tratată cu indiferență sau privită negativ, dezvăluind, după cum explică ea, cât de puțin respect există în societate pentru persoanele în etate. La magazin, când a uitat o dată codul cardului, a fost grăbită și certată, cineva strigând la ea: „Du-te de aici pentru că reții rândul”, iar experiența i-a provocat o criză de tensiune: „M-a stresat și am criză de tensiune.” Când este întrebată dacă persoanele în etate sunt respectate, răspunde fără ezitare: „Nu.”
În ciuda tuturor greutăților – sănătatea fragilă, accesul limitat la servicii medicale, pensia prea mică pentru a acoperi măcar nevoile de bază și faptul că a fost nevoită să fugă la o vârstă la care ar fi trebuit să aibă siguranță și stabilitate – speranța ei răzbate: „Sper să trăiesc, nu doar să exist.” Spiritul ei și felul în care privește lumea rămân pozitive. Vera postează mesaje de pace online: „Să trăim cu toții normal, fără amenințări, fără bombardamente.”
Povestea Verei face parte din campania „CU VOCE TARE! Cere o lume în care drepturile omului durează o viață întreagă”, lansată de Amnesty International Moldova de Ziua Internațională a Persoanelor în Etate. Povestea ei ne reamintește cât de urgent este să protejăm, să respectăm și să garantăm drepturile persoanelor în etate – inclusiv dreptul la sănătate, la securitate socială și la demnitate – și să construim o societate în care persoanele în etatei sunt protejate de discriminare, abuz și neglijență.
Prin această campanie, Amnesty International Moldova își propune să amplifice vocile persoanelor în etate, împărtășind poveștile și realitățile lor cotidiene. Evidențiind atât provocările cu care se confruntă, cât și reziliența pe care o arată, contestăm stereotipurile negative legate de îmbătrânire și promovăm înțelegerea a ceea ce înseamnă să îmbătrânești cu demnitate și drepturi. Drepturile omului nu dispar odată cu vârsta, iar noi toți rămânem titulari ai acestora pe tot parcursul vieții.
Facem apel la o Moldovă în care îmbătrânirea este primită cu respect, nu cu stigmatizare, unde drepturile persoanelor în etate sunt garantate prin legi și politici eficiente, iar solidaritatea între generații le oferă incluziune, vizibilitate, voce și putere.