În 2025, Republica Moldova continuă să se confrunte cu îmbătrânirea accelerată a populației sale. În primele luni ale anului, coeficientul de îmbătrânire a ajuns la 25,9%, confirmând un nivel pronunțat de îmbătrânire demografică. Mai mult de un sfert din populație are vârsta de 60 de ani sau peste, iar proiecțiile indică faptul că, până în 2040, persoanele în vârstă ar putea constitui o treime din populația totală a țării. În spatele acestor cifre se află numeroase persoane în etate ale căror drepturi și demnitate nu sunt încă pe deplin garantate — și care acum se confruntă cu provocările îmbătrânirii într-un stat aflat încă în tranziție.
Situația persoanelor vârstnice a fost agravată de multiplele crize prin care a trecut Moldova în ultimii ani: de la pandemia de COVID-19 și criza refugiaților generată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, până la șocurile energetice și alte perturbări socio-economice. Drept urmare, persoanele în etate au devenit unul dintre grupurile cele mai expuse riscului de a suferi consecințe pe termen lung ale acestor crize.
Legislația Republicii Moldova garantează dreptul la protecție socială, la sănătate, la demnitate, la participare și la protecția împotriva discriminării, deși vârsta nu este menționată explicit ca motiv de discriminare. În practică însă, exercitarea deplină a acestor drepturi este adesea îngreunată de bariere materiale sau instituționale. Multe persoane vârstnice se confruntă cu excluziune socială, tratament discriminatoriu în anumite instituții publice și în societate, acces limitat la informație și dificultăți în obținerea serviciilor esențiale.
Pentru o parte semnificativă a persoanelor în etate, pensia reprezintă singura sursă de venit. Deși pensiile au fost majorate treptat în ultimii ani, ele abia acoperă costurile de bază pentru alimentație, utilități și medicamente. Persoanele care trăiesc singure sau în mediul rural sunt deosebit de expuse dificultăților financiare. Raportul Consiliului pentru Egalitate din 2024 privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării evidențiază vulnerabilitatea persoanelor vârstnice ale căror pensii și alocații se situează sub minimul de existență. În același timp, statisticile arată că în 2024 aproximativ 96,3 mii de persoane cu vârsta de 60 de ani și peste rămâneau pe piața muncii, reprezentând 11,3% din totalul angajaților, adesea pentru a suplimenta pensiile insuficiente. Femeile în etate, în special, se confruntă cu riscuri crescute de sărăcie și dependență din cauza inegalităților structurale de lungă durată, iar persoanele vârstnice din minorități etnice și lingvistice sunt, de asemenea, afectate disproporționat de sărăcie și izolare socială.
Dincolo de constrângerile economice, persoanele vârstnice sunt în mod inerent mai vulnerabile la boli cronice, care le deteriorează suplimentar calitatea vieții. Deși accesul la servicii medicale este relativ mai bun în zonele urbane, în mediul rural distanțele mari, transportul inadecvat și lipsa specialiștilor fac ca chiar și o vizită medicală de rutină să fie dificilă și uneori inaccesibilă. Pentru multe persoane în etate, alegerea de a solicita îngrijire medicală devine o dilemă dureroasă între costul financiar și propria sănătate. Dizabilitatea și mobilitatea redusă amplifică aceste provocări.
În numeroase comunități rurale, singurătatea a devenit una dintre cele mai apăsătoare poveri ale vârstei înaintate. Multe persoane în etate, rămase singure în urma migrației pe scară largă — adesea cu ambii copii și nepoți stabiliți peste hotare — își trăiesc anii târzii în izolare, la marginea societății. Unele apelează la instituții de îngrijire pentru a primi sprijinul și compania de care au nevoie, însă nu toți își pot permite această opțiune, locurile sunt limitate, iar mulți recurg la această soluție doar atunci când nu mai există alternative.
Violența, abuzul și neglijarea persoanelor vârstnice rămân răspândite, dar adesea ascunse, abuzul psihologic, emoțional și financiar fiind deosebit de frecvent. Femeile în etate din comunități rurale sau minoritare sunt cele mai expuse riscurilor. Deși legile generale privind discriminarea și violența domestică oferă un anumit nivel de protecție, nu există legislație dedicată abuzului împotriva persoanelor vârstnice, iar strategiile naționale privind violența bazată pe gen și îmbătrânirea nu includ încă măsuri specifice vârstei. Multe persoane în etate nu raportează abuzul din cauza stigmei sau a lipsei de informare privind serviciile existente, iar barierele precum limbajul și insuficiența suportului îngreunează accesul la justiție. În pofida unor pași instituționali recenți, sunt necesare măsuri mai coerente și sensibile la vârstă și gen pentru a asigura protecția și sprijinul adecvat al persoanelor în etate.
Conflictul din Ucraina a adus și numeroși refugiați în Republica Moldova, inclusiv un procent semnificativ de persoane în etate, dintre care multe trăiesc cu dizabilități sau afecțiuni grave de sănătate. Majoritatea depind de economii și de ajutor umanitar, deoarece doar un număr redus sunt angajați, iar accesul limitat la servicii medicale accesibile rămâne o preocupare majoră. Deși Guvernul și actorii umanitari au oferit un sprijin important, inclusiv servicii adaptate pentru refugiații vârstnici, reducerea finanțării pune acum în pericol aceste eforturi și accentuează presiunea asupra unui sistem de protecție socială deja suprasolicitat.
În pofida unor inițiative precum Programul Național pentru Îmbătrânire Activă — care recunoaște importanța combaterii stereotipurilor, prejudecăților și discriminării bazate pe vârstă — ageismul structural și discriminarea persistă, împiedicând realizarea deplină a drepturilor persoanelor în etate, după cum a remarcat și Expertul Independent al ONU pentru drepturile persoanelor vârstnice. Concluzii similare au fost formulate și de instituțiile naționale pentru drepturile omului. Conform raportului Consiliului pentru Egalitate din 2024, vârsta s-a numărat printre cele mai frecvente motive de discriminare (5,08%) consemnate în constatări. Cazurile raportate includ, printre altele, problema recurentă a concedierii arbitrare a persoanelor care au atins vârsta legală de pensionare. Alte forme de discriminare se referă, de exemplu, la practicile tarifare ale serviciilor de telefonie fixă, unde lipsa reducerilor sau a pachetelor preferențiale afectează disproporționat persoanele în etate cu venituri sub pragul sărăciei.
Asigurarea unei bătrâneți demne necesită acțiuni coordonate la toate nivelurile: din partea statului, prin legi, politici publice și servicii care să garanteze realizarea tuturor drepturilor persoanelor vârstnice; din partea autorităților locale, prin rețele de sprijin comunitar; din partea organizațiilor societății civile, prin programe sociale și culturale; și din partea fiecărui individ, prin recunoașterea și combaterea atitudinilor ageiste și prin aprecierea valorii și demnității persoanelor în etate.
Oamenii din Moldova și din întreaga lume nu ar mai trebui să se confrunte cu discriminare și alte încălcări ale drepturilor omului pe baza vârstei. În prezent nu există un tratat ONU privind drepturile persoanelor vârstnice, însă unul dedicat ar putea contribui la consolidarea protecțiilor juridice la nivel național și la îmbunătățirea recunoașterii și raportării încălcărilor drepturilor omului asupra persoanelor în etate, sporind vizibilitatea unor probleme îndelung neglijate.
Protecția drepturilor omului — și angajamentul celor aflați la putere de a le respecta — nu ar trebui să slăbească odată cu înaintarea în vârstă. Bătrânețea nu ar trebui privită ca o povară, ci ca o etapă a vieții în care fiecare persoană ar trebui să se simtă în siguranță, susținută și respectată, cu demnitatea și drepturile sale protejate.