Apel Public: OSC solicită retragerea modificărilor privind procedura de selecție a Procurorului General

APEL PUBLIC
16 ianuarie 2024

SOLICITĂM RETRAGEREA PROIECTULUI DE LEGE CARE PREVEDE EXCLUDEREA OBLIGATIVITĂȚII ACORDĂRII PUNCTAJULUI ÎN PROCEDURA DE SELECȚIE A PROCURORULUI GENERAL

La 28 decembrie 2023, a fost înregistrat proiectul de lege nr. 491, care propune ca Procurorul General să fie ales exclusiv în baza votului majorității membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și exclude evaluarea candidaților în baza unor criterii clare și a unui punctaj. Proiectul de lege a fost elaborat de un deputat al Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate” și votat în aceeași zi, în prima lectură, de 57 de deputați PAS.

Conform autorului, proiectul urmărește „clarificarea unor prevederi” aferente concursului pentru funcția de Procuror General. Potrivit proiectului, candidatul care va acumula cel mai mare număr de voturi, dar nu mai puțin de jumătate din numărul membrilor prezenți la ședința CSP, va fi propus Președintelui Republicii Moldova pentru a fi numit în funcția de Procuror General. Dacă niciun candidat nu va acumula numărul necesar de voturi, va fi organizat un concurs repetat.

În prezent, cadrul normativ prevede că Procurorul General este desemnat în baza punctajului acordat de fiecare membru al CSP, în baza unor criterii aprobate de CSP și cu argumentarea punctajului acordat pentru fiecare candidat. Punctajul obținut de candidat este media punctajului oferit de toți membrii CSP care au evaluat candidatul. Punctajul final se publică pe pagina web oficială a CSP.

Alegerea prin vot oferă o discreție mai mare decât evaluarea în baza unor criterii prestabilite și a punctajului. Votul nu presupune obligația celui care îl oferă să își justifice decizia, pe când din criteriile prestabilite și punctaj rezultă care au fost aspectele apreciate și mai puțin apreciate ale fiecărui candidat, fiind mai clar de ce un candidat este preferabil altuia.

Mai mult, folosirea sistemului de punctaj permite identificarea încercărilor de manipulare a rezultatelor, ceea ce este practic imposibil în cazul aplicării noilor prevederi legislative propuse în proiect. Noi admitem posibilitatea manipulării punctajului, după cum argumentează autorul inițiativei. Totuși, manipularea votului este mai ușoară, pe când posibilitatea de manipulare a punctajului poate fi redusă prin aplicarea punctajului median.

Acest proiect reduce din transparența și meritocrația procesului de selectare a Procurorului General și reprezintă un regres față de situația existentă.

Inițiativa este în contradicție cu angajamentele asumate de Republica Moldova în atingerea obiectivelor sale care au stat la baza deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Comisia Europeană în raportul său, a enunțat în mod categoric că Moldova ar trebui să asigure numiri transparente și bazate pe merit în principalele organisme de guvernanță judiciară și de procuratură, inclusiv pentru numirea unui nou Procuror General.

Pe lângă acestea, inițiativa a fost promovată în contextul derulării concursului pentru desemnarea Procurorului General. Adoptarea în grabă a proiectului sugerează dorința legislativului de a schimba regulile concursului dat, ceea ce nu poate fi decât criticat.

În acest sens, organizațiile semnatare:

  • solicită autorului retragerea proiectului de lege nr. 491;
  • în eventualitatea în care autorul insistă asupra promovării acestuia, solicită Parlamentului Republicii Moldova respingerea proiectului de lege nr. 491;
  • îndeamnă Consiliul Superior al Procurorilor să organizeze concursul pentru selectarea Procurorului General în condiții de maximă transparență, în baza unor criterii clare și relevante pentru funcția dată, inclusiv aplicarea punctajului median și publicarea punctajului acordat fiecărui candidat de către fiecare membru al CSP, detaliat pentru fiecare criteriu.

SEMNATARI:
(în ordine alfabetică)

  • Alianța INFONET
  • Amnesty International Moldova
  • Asociatia Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova
  • Asociaţia de Reabilitare a Invalizilor (ARIM)
  • Asociația Internațională a Păstrătorilor Râului Eco – Tiras
  • Asociația Promo-LEX
  • Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”
  • Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC)
  • Centrul de Antreprenoriat de Politici Economice (CAPE)
  • Centrul de Politici și Reforme (CPR)
  • Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
  • Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova
  • Institutul de Politici Publice (IPP)
  • Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)
  • Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă
  • Uniunea Organizaţiilor Invalizilor din Republica Moldova

Lista semnatarilor rămâne deschisă

Taguri