Moldova: Ziua Internațională a Drepturilor Omului marcată prin implicarea tinerilor în Campania „Scrie pentru Drepturi”

Schimbarea începe cu tine. Ziua de astăzi are o semnificație specială, întrucât marchează 76 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO) în 1948. De la acest document istoric, care garantează drepturi egale pentru toți, indiferent de vârstă, rasă, religie, sex sau capacitate, ne amintește acum mai mult ca niciodată de importanța acțiunii colective.

În acest context, Amnesty International Moldova a desfășurat evenimentul „O seară pentru drepturi,” la care au participat elevi și eleve motivați să promoveze drepturile fundamentale. Activitatea a avut loc în cadrul Campaniei globale „Scrie pentru Drepturi,” o inițiativă ce mobilizează milioane de oameni în sprijinul victimelor încălcărilor drepturilor omului.

Tinerii și tinerele au participat la o sesiune interactivă despre drepturile omului, au scris mesaje de solidaritate și au semnat scrisori adresate autorităților din diverse țări, cerând dreptate pentru victimele abuzurilor. Activitatea a avut scopul de a educa și mobiliza tânăra generație să devină vocea schimbării și să lupte pentru un viitor mai echitabil.

Invitata specială a evenimentului, Cristina Pereteatcu, fostă directoare a Amnesty International Moldova, a vorbit despre experiența campaniei din anii precedenți și despre lupta pentru drepturile omului. Ea a încurajat tinerii să rămână activi și să contribuie la schimbările pozitive din societate.

„Scrisorile au o valoare imensă pentru cei care le primesc. Citindu-le, aceștia simt sprijinul unor oameni din întreaga lume, care cred în dreptate și solidaritate. Scrisorile sunt o sursă importantă de putere și speranță pentru persoanele aflate în dificultate.”, Cristina Pereteatcu.

Mulțumim elevilor și instituțiilor care au susținut această activitate și încurajează întreaga societate să participe la Campania „Scrie pentru Drepturi.”

Amnesty International Moldova invită publicul larg să se alăture campaniei din acest an și să devină parte dintr-o comunitate globală care contribuie la o lume mai dreaptă.

Semnează petițiile online, rapid și simplu: Maratonul scrisorilor

Taguri