Ca răspuns la vestea că partidul de opoziție al lui Péter Magyar a câștigat alegerile naționale din Ungaria cu o victorie zdrobitoare, directorul Amnesty International Ungaria, Dávid Vig, a declarat:
„Acesta este un moment istoric pentru Ungaria. După 16 ani de guvernare marcată de ignorarea drepturilor omului și subminarea statului de drept, majoritatea maghiarilor a votat pentru schimbare. Este o oportunitate crucială pentru ca Ungaria să inverseze regresul în materie de drepturi ale omului și să revină pe un parcurs în care drepturile omului se află în centrul tuturor politicilor guvernamentale.”
„
După 16 ani de guvernare marcată de ignorarea drepturilor omului și subminarea statului de drept, majoritatea maghiarilor a votat pentru schimbare
„Noul guvern ar trebui să restabilească și să consolideze imediat independența instituțiilor care îi protejează pe maghiari de abuzul de putere, să oprească toate campaniile de ură organizate de guvern împotriva grupurilor vulnerabile și să abroge sau să modifice toate legile, politicile și practicile care încalcă drepturile omului. De asemenea, este esențial să se poarte un dialog real cu organizațiile independente ale societății civile, pentru a se asigura că drepturile omului și statul de drept se află în centrul procesului decizional.”

