Serbia: Autoritățile trebuie să înceteze utilizarea ilegală a forței împotriva protestatarilor și să investigheze rapoartele privind violența poliției

După șase zile consecutive de reprimare violentă a protestelor studențești, în mare parte pașnice, în Belgrad și alte orașe importante din Serbia, proteste declanșate pe 28 iunie, când mișcarea studențească a cerut organizarea de alegeri parlamentare anticipate, Amnesty International și Civil Rights Defenders au transmis, într-un comunicat comun:

„Imaginile cu forțele speciale sârbe intervenind brutal împotriva protestatarilor pașnici adunați în stradă și în fața universităților din Belgrad sunt deosebit de îngrijorătoare. Au fost semnalate numeroase arestări, însoțite de acuzații privind folosirea excesivă sau abuzivă a forței asupra studenților, atât în timpul protestelor, cât și în timpul reținerii sau în arestul poliției. Autoritățile trebuie să investigheze de urgență și să explice prezența unor persoane mascate, îmbrăcate în civil, care au agresat protestatarii.

„Deși statul are responsabilitatea să asigure ordinea publică și să intervene în cazuri izolate de violență, orice folosire a forței trebuie să fie ultima soluție, strict necesară și proporțională pentru atingerea unui scop legitim. Un răspuns dur față de protestele pașnice nu poate fi justificat.

Imaginile cu forțele speciale sârbe intervenind brutal împotriva protestatarilor pașnici adunați în stradă și în fața universităților din Belgrad sunt deosebit de îngrijorătoare.

„ Autoritățile sârbe trebuie să dea dovadă de calm și să asigure că oamenii pot participa în siguranță la proteste și își pot exprima nemulțumirile fără să fie amenințați, hărțuiți sau supuși violenței. Nerespectarea acestui lucru riscă să agraveze și mai mult tensiunile. Orice caz de folosire ilegală a forței de către poliție trebuie investigat prompt și independent, iar ofițerii suspectați de acțiuni ilegale trebuie trași la răspundere.

„Liderii Uniunii Europene trebuie să condamne fără echivoc orice încălcare a drepturilor omului împotriva protestatarilor și să sublinieze că garantarea dreptului la adunări pașnice și a libertății de exprimare rămâne o prioritate esențială în procesul de aderare a Serbiei la UE”.

Context

Săptămâna aceasta s-au intensificat represaliile împotriva acțiunilor civice, în mare parte pașnice, după ce studenții protestatari au cerut organizarea de alegeri parlamentare anticipate și au blocat drumuriel în mai multe orașe din țară. Amnesty International a primit raportări despre câteva sute de studenți, inclusiv liceeni, și alți protestatari arestați pe diverse capete de acuzare penale și administrative de duminică până acum. În timp ce mulți au fost eliberați, au existat rapoarte cu privire la utilizarea excesivă a forței de către poliție atât în timpul protestelor, cât și în timpul arestărilor și reținerii, inclusiv bătăi în urma cărora mai mulți studenți au fost spitalizați cu leziuni.

Zeci de mii de oameni au ieșit sâmbăta trecută în stradă, în capitala Serbiei, Belgrad, cerând organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Protestul de sâmbătă a fost ultimul din aproape opt luni de demonstrații continue în toată Serbia, declanșate de prăbușirea acoperișului unei stații de cale ferată în Novi Sad, în noiembrie 2024. Accidentul a provocat moartea a 16 persoane și a stârnit acuzații privind neglijența și corupția în proiectele guvernamentale de infrastructură.

Taguri