Amnesty International lansează un apel de urgență către toate părțile de a înceta imediat focul în Fâșia Gaza ocupată și în Israel, pentru a preveni noi pierderi de vieți omenești și a asigura accesul la ajutoare de primă necesitate pentru populația din Gaza, în contextul unei catastrofe umanitare fără precedent.
„În ultimele două săptămâni și jumătate, am fost martorii ororilor care au avut loc pe scară largă în Israel și pe Teritoriile Palestiniene Ocupate. Peste 2 milioane de persoane din Fâșia Gaza luptă ca să supraviețuiască în mijlocul unei crize umanitare catastrofale, iar numărul victimelor civile este fără precedent. Mai mult de 6546 de persoane au fost ucise în Gaza și cel puțin 1400 în Israel, iar alte mii au fost rănite. Peste 200 de persoane au fost luate ostatice de către Hamas. Încălcările grave ale dreptului umanitar internațional, inclusiv crimele de război, comise de toate părțile implicate în conflict continuă fără încetare. În fața unor asemenea devastări și suferințe fără precedent, umanitatea trebuie să prevaleze”, a declarat Agnès Callamard, secretara generală a Amnesty International.
„Este nevoie de acțiuni urgente pentru a proteja civilii și pentru a preveni suferința ulterioară. Îndemnăm toți membrii comunității internaționale să se unească, pentru a cere încetarea imediată a atacurilor de către toate părțile implicate în conflict”.
Amnesty International se alătură raportorului special pentru drepturile omului în Teritoriile Palestiniene ocupate din 1967, agențiilor ONU care lucrează în Palestina și numeroșilor experți în drepturile omului, reprezentați de o listă lungă de proceduri speciale ale ONU, care solicită, de asemenea, încetarea focului, alături de Secretarul General al ONU și de Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului.
Potrivit autorităților israeliene, începând cu 7 octombrie, Hamas și alte grupări armate au ucis cel puțin 1400 de persoane și au luat peste 200 de ostatici, majoritatea civili. Potrivit Ministerului palestinian al Sănătății, din Gaza, forțele israeliene au lansat mii de lovituri aeriene și terestre asupra Fâșiei Gaza. 6546 de persoane au fost omorâte, majoritatea fiind civili, inclusiv cel puțin 2704 copii. Mai mult de 17439 de persoane au fost rănite, iar peste 2000 de cadavre sunt încă prinse sub dărâmături, în timp ce sistemul medical este la pâmânt.
Ofensiva terestră pregătită de către forțele israeliene în Gaza va avea, probabil, consecințe catastrofale pentru civilii din Gaza, așa cum s-a prevăzut despre amenințările lansate de armata israeliană la adresa civililor rămași în nordul Gaza. De asemenea, civilii din Israel continuă să fie atacați fără discriminare cu rachete din partea Hamas și a altor grupări armate din Gaza.
„Pe zi ce trece, dezastrul fără precedent din Gaza se înrăutățește. O încetare imediată a focului de către toate părțile este primordială, pentru a permite organizațiilor umanitare să aducă suficiente ajutoare în Fâșia Gaza și să le distribuie în siguranță și necondiționat. Aceasta ar oferi spitalelor posibilitatea de a primi medicamente importante, apă și echipamente de care au nevoie de urgență, dar și de a repara secțiile avariate”, a spus said Agnes Callamard.
„De asemenea, încetarea imediată a focului este cel mai eficient mod de a proteja civilii, deoarece părțile implicate continuă să comită încălcări grave. Asta ar putea preveni creșterea numărului de victime civile în Gaza și ar putea, de asemenea, oferi oportunitatea de a asigura eliberarea în siguranță a ostaticilor”.
Amnesty International a documentat dovezi ale crimelor de război, comise de forțele israeliene, de Hamas și de alte grupări armate. Încetarea focului ar putea permite, de asemenea, desfășurarea unor investigații independente privind încălcările drepturilor omului și crimele de război, comise de toate părțile. Aceste investigații ar trebui să fie efectuate inclusiv de către Curtea Penală Internațională și Comisia independentă de investigație privind Teritoriile Palestiniene Ocupate. Activitatea acestora este importantă, deoarece încetarea impunității de lungă durată pentru crimele de război și crimele împotriva umanității, asigurarea justiției și a despăgubirilor pentru victime sunt esențiale, pentru a preveni repetarea acestor atrocități și pentru a soluționa principalele cauze ale conflictului, cum ar fi sistemul de apartheid impus de Israel tuturor palestinienilor.
De asemenea, Amnesty International își reiterează apelurile pentru:
– Încetarea atacurilor ilegale, inclusiv a atacurilor nediscriminatorii, a atacurilor directe asupra civililor și a obiectivelor civile, precum și a atacurilor disproporționate.
– Israelul să permită imediat livrarea ajutorului umanitar către civilii din Fâșia Gaza ocupată, să ridice blocada ilegală pe care o aplică de 16 ani asupra Fâșiei Gaza și să acorde acces imediat Comisiei independente de investigație privind Teritoriile Palestiniene Ocupate.
– Comunitatea internațională să impună un embargo asupra armelor pentru toate părțile implicate în conflict, având în vedere că sunt comise încălcări grave, care constituie crime, în conformitate cu dreptul internațional.
– Curtea Penală Internațională să continue investigația privind situația din Palestina și să primească sprijin deplin și toate resursele necesare.
– Hamas și toate celelalte grupări armate să elibereze necondiționat și imediat toți ostaticii civili și să îi trateze cu umanitate pe toți cei ținuți în captivitate, inclusiv prin asigurarea tratamentelor medicale până la eliberarea lor.
– Israelul să elibereze toți palestinienii care sunt deținuți în mod arbitrar.
– Să fie soluționate cauzele conflictului, inclusiv prin desființarea sistemului de apartheid al Israelului împotriva tuturor palestinienilor.
Context:
Cercetările Amnesty International au evidențiat modul în care, la 7 octombrie 2023, Hamas și alte grupări armate din Fâșia Gaza ocupată au lansat fără discriminare rachete asupra Israelului și au trimis luptători, care au comis încălcări grave ale dreptului internațional, cum ar fi omorul civililor și luarea de ostatici. Ele constituie crime de război.
De asemenea, organizația a documentat probe convingătoare ale crimelor de război comise de forțele israeliene în ofensiva lor din Gaza, inclusiv atacuri nediscriminatorii și pedepse colective, care au dus la pierderi masive de vieți omenești în rândul civililor, au distrus familii întregi și cartiere rezidențiale. Aceste încălcări trebuie să fie investigate ca crime de război.