Moldova: Drepturile persoanelor lucrătoare ale sexului discutate într-un atelier Amnesty International Moldova

În cadrul campaniei de 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen, Amnesty International Moldova a organizat un atelier informativ dedicat drepturilor persoanelor lucrătoare ale sexului. Sesiunea s-a concentrat pe protecția drepturilor acestora, un grup vulnerabil ce se confruntă frecvent cu discriminare și violență.

Evenimentul a reunit membrele/ii Platformei pentru Egalitate de Gen, care au analizat subiectul împreună cu experte, printre care Cristina Snegur (Amnesty International Moldova), Svetlana Plămădeală (UNAIDS Moldova), Svetlana Doltu (AFI) și Ala Iațco (Uniunea pentru Echitate și Sănătate). De asemenea, Viorica Țîmbalari (Agenția pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie) a relatat despre angajamentele autorităților de a proteja acest grup de persoane de violență și alte riscuri la care sunt supuse.

Întâlnirea a început cu analiza situației actuale din țară și și a carențelor în respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor lucrătoare ale sexului. Cercetările au arătat riscurile majore cu care se confruntă acestea, inclusiv violența, discriminarea și accesul limitat la servicii de sănătate. Studiile au subliniat impactul acestor riscuri asupra sănătății, siguranței și integrității fizice și psihice ale acestora. În context, au fost analizate standardele internaționale, precum și recomandările internaționale adresate Republicii Moldova.

Teoria schimbării a fost un subiect central al atelierului, care a scos în evidență necesitatea unor măsuri de protecție adaptate realităților din Republica Moldova. Participanții/tele au subliniat importanța aplicării unor măsuri flexibile, care să țină cont de situațiile diverse în care aceste persoane își desfășoară activitatea.

În concluzie, s-a subliniat că măsurile de protecție trebuie să se bazeze pe un dialog continuu între autorități, ONG-uri și persoanele lucrătoare ale sexului, pentru a găsi soluții eficiente. Decriminalizarea muncii sexuale ar reduce riscurile de discriminare și marginalizare, protejând astfel persoanele lucrătoare ale sexului de abuzuri și facilitând integrarea lor în sistemul de protecție socială. Totodată, un sistem eficient de protecție socială ar trebui să prevină riscurile și să contribuie la schimbarea durabilă a percepției publice asupra acestei profesii, asigurând în același timp acces egal la oportunități și resurse.

Atelierul a fost o oportunitate importantă de a înțelege mai profund provocările cu care se confruntă persoanele lucrătoare ale sexului și de a reafirma angajamentul autorităților și al comunității de a proteja drepturile acestora, în conformitate cu standardele internaționale și recomandările adresate Republicii Moldova.

Taguri